Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu efectuează în zilele de 7 și 8 noiembrie o vizită oficială în Suedia, unde va participa la al 7-lea Forum din cadrul Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice, care se desfășoară la Stockholm, informează luni Reprezentanța Comisiei Europene în România într-un comunicat.
Corina Crețu s-a întâlnit cu miniștri și reprezentanți ai autorităților naționale și regionale din Suedia pentru a discuta despre implementarea politicii de coeziune în această țară, și va vizita proiecte cu finanțare europeană din orașul Västeras.
Marți, 8 noiembrie, împreună cu prim-ministrul suedez Stefan Löfvén și cel finlandez Juha Sipilä, comisarul european va deschide lucrările celui de-al 7-lea Forum din cadrul Strategiei macro-regionale a Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice. La eveniment, în cadrul căruia se va discuta despre viitorul regiunii și despre principalele obiective ale Strategiei pentru anul 2030, sunt așteptați peste 1.000 de participanți.
„De șapte ani deja, Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice, prima dintre strategiile macro-regionale, sprijină cooperarea în direcția gestionării provocărilor ce nu pot fi soluționate la nivel național: un transport maritim curat și sigur, adaptarea la schimbările climatice și rețele de transport mai bune, ca să dau doar câteva exemple. Însă, sunt încă multe de făcut. Este nevoie, în mod special, de un angajament politic reînnoit și constant, dar și de folosirea în comun a resurselor, precum și de eforturi de comunicare pentru a evidenția importanța și valoarea adăugată a acestei Strategii”, a declarat comisarul Corina Crețu.
Un raport de progres în ceea ce privește implementarea celor patru strategii macro-regionale existente va fi prezentat până la finalul anului 2016
Sursa: europa.eu/newsroom/events/7th-strategy-forum-eu-strategy-baltic-sea-region_fr