luni, decembrie 9, 2024

ACORD DE FINANŢARE FAVORABIL AGRICULTURII

ProCredit Bank România a semnat un acord de finanţare în valoare de 60 de milioane de euro cu Fondul European de Investiţii (FEI) dedicat sectorului agricol şi rural, parte a unui prim mandat al Fondului pentru agricultură din România. ProCredit Bank va oferi fermierilor din România Fonduri Europene pentru Dezvoltarea Agriculturii (FEADR) pentru a susţine dezvoltarea sectorului agricol şi a afacerilor din sectoarele producţiei şi serviciilor care îşi desfăşoară activitatea în zona rurală.

Finanţările vizează cheltuielile fermelor mici, ale exploataţiilor agricole, întreprinderilor mici, precum şi cofinanţarea proiectelor selectate pentru granturi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Mandatul FEI este parte a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi este finanţat prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Mandatul FEI este parte a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi este finanţat prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Fondurile oferite prin parteneriatul cu FEI sunt rambursabile şi vor finanţa investiţiile sau capitalul de lucru al companiilor din domeniul rural. Astfel, vor fi sprijinite companiile agricole şi producătorii de fructe în procesarea şi promovarea produselor lor, precum şi în crearea şi dezvoltarea unor activităţi non-agricole. Împrumuturile sunt adresate fermierilor şi antreprenorilor din zone rurale persoane juridice, care vor beneficia de dobânzi şi comisioane cu 50% mai mici.

foto 3 culturi-agricole-care-primesc-sprijin-cuplat-in-2017
În luna iunie 2018, creditele agricole reprezentau 24% din portofoliul total al ProCredit Bank, bancă germană activă în România de 16 ani. Pe lângă parteneriatul cu Fondul European de Investiţii pentru oferirea unor condiţii preferenţiale la credite producătorilor agricoli, banca mai are parteneriate cu APIA şi cu Fondul Naţional de Garantare al Creditului Rural.

„Fondurile disponibile iniţial pentru împrumuturi prin parteneriatul cu FEI sunt de 16 milioane de euro şi pot fi suplimentate până la 60 de milioane de euro în următorii cinci ani, în funcţie de evoluţia acestor produse de finanţare. Susţinem IMM-urile cu perspective sănătoase de dezvoltare şi credem că reuşita antreprenorilor din domeniul agricol are un impact direct asupra dezvoltării economiei României. Oferim companiilor eligibile din acest sector o gamă modernă, uşor de accesat de servicii financiare, de la credite de investiţii şi finanţări pentru capital de lucru la servicii bancare, precum internet banking modern sau produse de economisire”, a declarat Mariana Dimitrova Petkova, director general adjunct ProCredit România.

9 protestatari arestați după ce au întrerupt discursul lui Erdogan: „Nu mai alimentați genocidul”

Incidentul a avut loc vineri, în timpul discursului televizat al lui Erdogan la Forumul Mondial TRT de la Istanbul. În timp ce președintele s-a adresat audienței, protestatarii au acuzat administrația sa de ipocrizie, strigând sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” și „Sioniștii își continuă operațiunile în mările și porturile noastre”.