sâmbătă, mai 4, 2024

Situaţie fără precedent dar total rizibilă: Erdogan acuză Occidentul că sprijină gruparea Stat Islamic

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat marți Occidentul că nu își respectă promisiunile în Siria și sprijină acolo „grupări teroriste”, printre care gruparea Stat Islamic (SI), relatează AFP.

„Din nefericire, forțele coaliției nuîși respectă promisiunile” , a declarat Recep Tayyip Erdogan în cursul unei conferințe de presă, organizată în comun cu omologul său din Guineea, Alpha Condé, aflat în vizită la Ankara.

 De la sfârșitul lunii august, Turcia a declanșat o campanie militară în Siria, unde luptă în special împotriva SI și milițiilor kurde pe care le consideră „teroriste”. Cel puțin 37 de soldați turci și-au pierdut viața de la începutul acestei operațiuni.

 Armata turcă și rebelii sirieni pe care îi susține încearcă de mai multe săptămâni să cucerească de la SI bastionul al-Bab, situat la vreo 25 de kilometri la sud de frontiera turcă în provincia Alep, unde forțele guvernului de la Ankara au suferit săptămâna trecută importante pierderi.

 Momentul halucinant al planetei Terra : Președintele Recep Tayyip Erdogan a acuzat faptul că, în loc să sprijine Turcia, Occidentul preferă să vină în ajutorul SI, precum și al kurzilor din Partidul Uniunii Democratice (PYD) și al brațului său armat, Unitățile de Apărare a Poporului (YPG), susținuți de Washington.

 Occidentalii „sprijină toate grupările teroriste, YPG, PYD, dar și Daech”, a subliniat el utilizând acronimul arab al SI.

„Este absolut evident”, a spus el, dând asigurări că Turcia dispune de fotografii ca probe.

În noiembrie, cu prilejul unei vizite în Pakistan, Recep Tayyip Erdogan a mai afirmat că occidentalii sprijină SI, declarând la acea dată că Occidentul „este alături de Daech” și că armele jihadiștilor sunt de fabricație occidentală. Marți, președintele Recep Tayyip Erdogan s-a arătat încrezător, dând asigurări că Turcia „a încercuit complet gruparea teroristă Daech la al-Bab”.

Ankara și Moscova sprijină un plan

„Da, avem martiri (…), dar nu este posibil niciun pas înapoi”, a insistat el.

„Ne vom continua drumul cu hotărâre”, indiferent dacă forțele coaliției își vor respecta promisiunile sau nu, a adăugat liderul de la Ankara. Președintele turc a adăugat că Ankara și Moscova sprijină un plan pentru a reuni în jurul aceleiași mese diferitele părți din conflictul sirian, cu ocazia unei întâlniri la Astana, în Kazahstan.

El a ținut să adauge că „grupările teroriste” nu vor fi acceptate la reuniune și că ar dori să participe la aceasta și partenerii din Arabia Saudită și Qatar.Agerpres .

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.