vineri, noiembrie 22, 2024

4 ani de închisoare pentru managerul cantinei ziarului „Cumhuriyet” după ce a spus că nu i-ar servi un ceai lui Erdogan

Autorităţile din Turcia iau în serios legea care pedepseşte insultele aduse preşedintelui ţării.

Cea mai recentă victimă este directorul cantinei unui ziar de opoziţie. Bărbatul riscă până la 4 ani de închisoare pentru că a spus că nu i-ar servi nici măcar un ceai lui Erdogan.”Cumhuriyet” este principalul ziar de opoziţie din Turcia şi, în consecinţă, foarte urmărit de autorităţi care nu îi iau în vizor doar pe jurnalişti. Managerul cantinei sediului din Istanbul a fost arestat după ce un agent de pază l-a raportat că a folosit invective la adresa preşedintelui Erdogan. Insultarea preşedintelui se pedepseşte cu până la 4 ani de închisoare.

Dimensiunile absurdului din Turcia preşedintelui Erdogan provoacă râsul aproape în ântreaga lume. Din neferice ,în Turcia, ele distrug viaţa a sute de mii de oameni, distrug cariere, familii, vieţi.

Cazul angajatului „Cumhuriyet” este departe de a fi singular. Avocaţii preşedintelui au înaintat plângeri împotriva a aproape 2.000 de persoane care l-ar fi insultat pe şeful statului. Printre acestea, caricaturişti, sportivi, o fostă Miss Turcia şi chiar elevi de liceu.După lovitura de stat din iulie, într-un gest de bunăvoinţă, preşedintele a anunţat că renunţă la aceste procese. Jurnaliştii rămân însă o ţintă.

Zece angajaţi „Cumhuriyet” sunt arestaţi din noiembrie sub suspiciunea că aparţin mişcării clericului Fetullah Gulen sau sunt simpatizanţi ai militanţilor kurzi. Iar săptămâna trecută, încă 54 ziarişti au fost luaţi în colimator, conturile le-au fost îngheţate sau chiar au fost reţinuţi din aceleaşi motive. Sursă: Televiziunea Română

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.