sâmbătă, aprilie 27, 2024

Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate trimiterea de observatori la Alep

    Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a votat luni în unanimitate să trimită observatori ai ONU pentru a supraveghea evacuările și pentru a evalua situația civililor, relatează AFP și DPA. Inclusiv Rusia, care susține regimul luiBashar al-Assad , a votat pentru adoptarea rezoluției propuse de Franța. Votul marchează primul semn al unității după luni de zile între marile puteri mondiale în legătură cu acest conflict care a făcut deja peste 310.000 de morți din martie 2011.

 „Este un punct de plecare. Vom fi extrem de vigilenți”, a declarat François Delattreambasadorul Franței la Națiunile Unite, François Delattre.

 

     Votul de la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York a fost amânat duminică după ce Rusia, un susținător cheie al guvernului sirian și una dintre cele cinci țări cu drept de veto din Consiliul de Securitate, s-a opus măsurii propuse de Franța. Vitali Ciurkin, ambasadorul Rusiei la ONU, a declarat că Moscova a nu are nicio problemă cu trimiterea de observatori ai ONU, însă, a subliniat el, ei trebuie să fie mai bine pregătiți și procedura de desfășurare a acestora mai bine organizată.

 Rezoluția franceză îi cere secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, să desfășoare rapid la Alep personal umanitar al ONU deja prezent în Siria „pentru o supraveghere adecvată, neutră și o monitorizare directă” a evacuării persoanelor asediate la Alep.

Prin această „rezoluție umanitară”, obiectivul Franței este „de a evita o nouă Srebrenica”, oraș din Bosnia unde în 1995 a fost comis cel mai grav masacru din Europa după cel de-al doilea război mondial, a explicat ambasadorul Franței la Națiunile Unite, François Delattre.

 Cu toate acestea este încă neclar dacă regimul sirian va permite accesul observatorilor ONU în orașul devastat.

 Ban Ki-moon va trebui să anunțe Consiliul de Securitate în termen de cinci zile dacă accesul a fost autorizat de autoritățile siriene, care au blocat de nenumărate ori în trecut ajutorul ONU.

 Mai mult de 5.000 de persoane afectate de foame și de frig au fost evacuate luni din sectorul rebel asediat din Alep, înainte de votul ONU.

Ambasadorul sirian pe lângă Onu a minimizat importanţa acestui vot şi a acestei decizii de a trimite observatori  la Alep.El susţine că regimul sirian ar fi protejat civilii încă de la începutul războiului .

Ambasadoarea americană Samantha Power a accentuat detalii precise din activitatea acestor observatori precum si importanta faptului ca oamenii care sunt evacuati, urcă în autobuze, să poată fi cu adevărat protejaţi.

În total, de la începutul evacuării joia trecută a acestui cartier rebel din Alep, cel puțin 14.000 de persoane, între care 4.000 de insurgenți, au putut pleca la bordul autobuzelor către alte zone controlate de rebeli din nordul țării, conform estimărilor Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

 http://www.rfi.fr/moyen-orient/20161219-syrie-conseil-securite-onu-vote-envoi-observateurs-alep-resolution

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.