duminică, septembrie 8, 2024

Franţa în faţa campaniei prezidenţiale şi întrebările ei

  Câteva milioane de francezi şi-au desemnat preferinţa prezidenţiabilă la scrutinul organizat de dreapta franceză republicană, de curând, în persoana fostului premier Francois Fillon.

Manuel Valls. Candidatul PS la prezidenţialele din 2017:  „ A venit momentul să merg mai departe cu angajamentul meu. Sensul statului mă face să consider că nu mai pot fi prim ministru în timp ce sunt candidat la prezidenţiale.Părăsesc acest post pentru că vreau , în deplină libertate, să propun francezilor o cale „
Manuel Valls. Candidatul PS la prezidenţialele din 2017: „ A venit momentul să merg mai departe cu angajamentul meu. Sensul statului mă face să consider că nu mai pot fi prim ministru în timp ce sunt candidat la prezidenţiale.Părăsesc acest post pentru că vreau , în deplină libertate, să propun francezilor o cale „

După cum se ştie , contracandidaţii au fost redutabilii Nicolas Sarkozy, fost preşedinte al Franţei şi Alain Juppé, fost prim ministru.

  Alegătorii de dreapta au ales însă să-şi pună speranţa învăluită în emoţie şi şarm  în Francois Fillon, deşi acesta îi decepţionase pe mulţi în perioada în care fusese premier.

  Alura sa de june prim, de catolic convins, de „dreaptă republicană „ de tată de familie şi pilot de curse în timpul liber, toate acestea la un loc

Bernard Cazeneuve devine prim-ministru pentru ultimele cinci luni ale mandatului lui François Hollande, înaintea alegerilor din aprilie-mai.Din aprilie 2014 a fost Ministru de Interne.
Bernard Cazeneuve devine prim-ministru pentru ultimele cinci luni ale mandatului lui François Hollande, înaintea alegerilor din aprilie-mai.Din aprilie 2014 a fost Ministru de Interne.

 l-au propulsat pe planul unu cu toate că în discursul rostit a făcut referire la o Franţă cum nu a mai fost în ultimii treizeci de ani, trecând cu buretele uşor peste reuşitele lui Jacques Chirac sau chiar ale adversaului săi Sarkozy care a dovedit  de altfel, un fair play remarcabil.

  Un program economic curajos şi care ar putea scoate Franţa din anchilozarea ei atemporanlă, propune Emmanuel Macron, de care se leagă speranţele unei importante marje din populaţie: centriştii, socialiştii moderni ( să nu uităm că el a fost ministru pe perioada preşedenţiei lui Hollande) o dreaptă liberală şi mai puţin conservatoare.

Nicolas Dupont -Aignan preşedintele „ Debout La Frace „
Nicolas Dupont -Aignan preşedintele „ Debout La Frace „

Nicolas  Dupont-Aignan este candidatul care are programul intitulat „Debout la France „ : el cheamă la normalitate, la valori comune împărtăşite, dar şi la controlul frontierelor, stăpânirea procesului imigraţionist ,relansare economică, la ceva ce nu pare a fi nici stânga nici dreapta.Cu şanse realmente foarte , foarte mici,  în pofida farmecului personal şi discursului bine articulat.

Emmanuel Macron :” Obiectivul nu e acela de a construi enorme catedrale numerice la nivel francez. Intervenţionismul cu tentă de voluntarism nu mai e la modă”
Emmanuel Macron :” Obiectivul nu e acela de a construi enorme catedrale numerice la nivel francez. Intervenţionismul cu tentă de voluntarism nu mai e la modă”

Ce face stânga aşadar? După ce preşedintele Hollande a declarat că se retrage, nedorind să creeze o situaţia ambarasantă în partid, nerăbdătorul premier Manuel Valls ( despre care s-a spus poate răutăcios dar nu odată cum că ar conduce un guvern de stânga dar cu atitudini de dreapta !) e în fine liber să fiecandidat. Cu corectitudine politică , el demisionează din funcţia de premier şi în locul său devine ,pentru o scurta perioadă evident, Bernard Cazneuve, fost ministru de interior dar şi cel care a trebuit să gestioneze situaţia atât de complicată de după atentatele teroriste, petrecute anul trecut pe sol francez.

La ora actuală sondajele îl dau favorit pe Francois Fillon care ar învinge-o pe Marine Le Pen într-un al doilea tur de scrutin la prezidenţialele din 2017.
La ora actuală sondajele îl dau favorit pe Francois Fillon care ar învinge-o pe Marine Le Pen într-un al doilea tur de scrutin la prezidenţialele din 2017.

Rămâne să urmărim îndeaproape atât primarele socialiste cât şi cursa prezidenţială propriu-zisă. În această cursă, sondajele par astăzi favorabile lui Francois Fillon care,potrivit cifrelor anunţate, ar învinge-o pe Marine Le Pen, reprezentanta dreptei extreme, xenofobe şi  antieuropeene.

Cleopatra Lorinţiu

Migranți ilegali în Regatul Unit. Turcii pe locul 2, după Afganistan în 2024

Numărul de migranți care intră în Marea Britanie cu ambarcațiuni mici a crescut cu 18% în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, 70% dintre ei fiind bărbați și o cincime minori.

Turismul turc triumfă! Număr record de vizitatori, în ciuda inflației la nivel mondial

Vizitele din Iran, Marea Britanie și chiar Ucraina au crescut semnificativ față de anul precedent.

Cel mai mare escroc cripto din lume a fost prins în Istanbul

Jandarmeria a detectat că CEO-ul companiei, Andreas Szakacs, un cetățean suedez, a venit în Turcia și și-a schimbat numele în Emre Avcı. Andreas Szakacs, care a fost reținut în timpul operațiunii din iulie, a fost arestat și trimis la închisoarea Maltepe.

Portret de campion. Ebru Bolat,  prima navigatoare din istoria României la Jocurile Olimpice

Ebru Bolat, în vârstă de 24 ani, a făcut istorie, fiind prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice din Paris.

Trăgătorul turc, Yusuf Dikeç, își înregistrează ca marca poziția care l-a făcut viral după J.O

Antrenorul ca spus că mișcarea de a proteja utilizarea comercială a pozei sale cu Oficiul Turc de Brevete și Mărci a venit ca răspuns la ceilalți au încercat să o înregistreze ca marcă fără aprobarea lui Dikeç.