duminică, mai 5, 2024

Ministrul Mihnea Motoc a participat la festivitățile de deschidere a noului an universitar organizate de Academia Tehnică Militară

Motoc: E nevoie de o reașezare structurală a sistemului de salarizare pentru militari și personalul MApN

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a declarat, luni, că este necesară o „reașezare structurală” a sistemului de salarizare pentru cadrele militare și personalul ministerului, precizând că au început, la nivelul Guvernului, discuții în acest sens în cadrul proiectului pentru salarizarea unică în sistemul bugetar.

„Preocupările mele au fost constante (…) pe de-o parte în a încerca să redresăm unele anomalii, inechități din interiorul sistemului militar, dar și de a duce salarizarea mai departe. Am făcut, cu sprijinul și înțelegerea Guvernului, un pas semnificativ înainte — extinderea beneficiului sporului de merit. Deocamdată cu 50% din cuantumul pe care îl aveam în vedere, urmând ca la anul să ajungem la completarea la 100%, dar, desigur, e nevoie de mai mult, de o reașezare structurală a sistemului de salarizare pentru cadrele militare, pentru personalul ministerului. Am început asemenea discuții la nivelul Guvernului în cadrul proiectului de ansamblu pentru salarizarea unică în sistemul bugetar. (…) A avut loc o primă discuție în formatul tripartit, cu partenerii sociali la care am participat și noi”, a afirmat Motoc.

El a adăugat că la nivelul ministerului există „idei și propuneri clare” care să ducă la o îmbunătățire a nivelului de salarizare în acest domeniu.

„Avem în vedere o simplificare, o previzibilitate — lumea să înțeleagă exact criteriile pentru care se acordă salariile, o raționalizare a piramidei de funcții și grade în armată (…) și, cu bătaie mai lungă, un raport mai așezat între soldă și pensie, mergând cu toate aceste elemente în sus, cât se poate de sus. În niciun caz nu se pune problema de a revedea vreodată angajamente și promisiuni pe care le-am făcut”, a susținut demnitarul.

Ministrul Mihnea Motoc a participat, luni, la festivitățile de deschidere a noului an universitar organizate de Academia Tehnică Militară. El și-a explicat prezența la această instituție prin faptul că aici există „o confluență între palierul ingineresc și cel militar, între actul educațional de nivel superior și cercetare”.

„În condițiile în care toate instituțiile militare, organizațiile internaționale din domeniu pun un accent atât de puternic pe tehnologie, comunicații, informatică, trebuie să ne putem baza și noi pe reluarea acestui filon de excelență în materie de cercetare în învățământul militar superior. Am fost extrem de încântat să aud că s-a putut acomoda o cifră de școlarizare pentru anul întâi, aproape dublă, în orice caz mult mai mare decât a fost în anii anteriori”, a adăugat Motoc. AGERPRES, — autor: Cătălin Alexandru,

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.