sâmbătă, mai 4, 2024

România şi Programul de Dezvoltare Urbană.

Corina Crețu (comisarul european): România duce lipsă de ‘armata’ de experți pe care alte state o au
Principala temă de discuții a fost atragerea fondurilor de aproximativ 250 de milioane de euro prevăzute în Programul de Dezvoltare Urbană.

România duce lipsă de armata de experți pe care alte state o au, a afirmat, vineri, comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, la Iași, la întâlnirea cu primarii din municipiile reședință din zona de Nord-Est, unde principala temă de discuții a fost atragerea fondurilor de aproximativ 250 de milioane de euro prevăzute în Programul de Dezvoltare Urbană.

„Din păcate, în general nu avem proiecte. În ceea ce privește infrastructura, de exemplu, pentru perioada 2014 – 2020, acest domeniu beneficiază de ‘proiectele fazate’, pentru că, altfel, proiecte noi nu avem. Este clar că trebuie să ridicăm nivelul calității realizării proiectelor”, comisarul european. Corina Crețu a susținut necesitatea unor schimburi de experiență și bune practici, adăugând că își propune ca reprezentanții Comisiei Europene și cei de la DG REGIO să poată ajuta autoritățile.

„Până la urmă, nu putem blama nici Comisia Europeană, nici ministerele. Proiectele nu se elaborează nici la Bruxelles, nici în ministere. Se elaborează pe teren. Autoritățile locale poartă, de asemenea, o mare responsabilitate. În momentul în care Ministerul Dezvoltării Regionale respinge 75% din proiectele de reabilitare a drumurilor, înseamnă că ceva nu se realizează cum trebuie. Avem posibilitatea să acoperim cu o sumă foarte mare pentru eficiența energetică a clădirilor, dar numai 20% din proiecte acoperă suma respectivă. Ar trebui să fim mai puțin populiști, să încercăm să ne aplecăm asupra economiei reale și asupra nevoilor cetățenilor, să ne dăm seama că avem nevoie de ingineri, economiști, de specialiști care să realizeze aceste proiecte, efectiv de manageri de proiect. Cred că din acest punct de vedere România duce lipsă de armata de experți pe care alte state o au”.Comisarul european pentru politică regională, dna Corina Creţu, a efectuat în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2016 o vizită oficială la Iași. Înaltul oficial european a avut  întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale şi a participat la un dialog cu cetățenii. Creţu a vizitat 2 proiecte cu finanțare europeană.Sursa :www.primaria-iasi.ro

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.