Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a avut loc sâmbătă dimineață la orele 02,11 în România, în zona Vrancea, conform unui anunț Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Potrivit agenției americane United States Geological Survey (USGS), seismul s-a produs la șapte kilometri vest de comuna Nereju, județul Vrancea, la o adâncime de 88,3 kilometri.
Cutremurul a fost resimțit puternic în București și Republica Moldova, potrivit martorilor oculari.
În luna septembrie, în România au avut loc peste 25 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 4,3 grade pe scara Richter. În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter și s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.
Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.
Cetăţenii au deschis televizoarele imediat dar toate posturile tv dădeau reluări, aşa că au trecut aproape 20 de minute până când TVR a afişat banda galbenă de Breaking News anunţând producerea unui cutremur.Celelalte televiziuni au reacţionat mult mai tîrziu sau deloc.
Şi de data aceasta reţelele de socializare au funţionat instantaneu , oamenii comunicându-şi felul în care au resimţit sinistrul.
La dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov nu au fost primite apeluri pentru a interveni ca urmare a cutremurului cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter ce a avut loc sâmbătă dimineață la orele 02,11, se arată într-o informare a instituției, semn că bucureştenii s-au obişnuit cu „ senzaţiile” tari.
La Iaşi , atacuri de panică și tencuiala căzută de pe o clădire veche,sunt urmările cutremurului de azi noapte .
Tot la Iași, mai multe apeluri telefonice fiind înregistrate la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) din partea cetățenilor panicați. Imediat după cutremur, angajații ISU s-au deplasat în zona centrală a Iașiului, la Palatul Braunstein, pentru că s-au desprins părți din tencuiala clădirii.
„Echipajele ISU au intervenit în municipiul Iași pentru degajarea tencuielii căzute de pe o clădire precum și a elementelor de construcție a unui balcon. Clădirea nu este locuită și nu au existat victime. Am fost solicitați, prin serviciul de urgență 112, pentru acordarea de servicii medicale la două persoane care prezentau traumatisme minore”, a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iași. Cei de Ambulanță au preluat 12 apeluri venite din partea unor persoane care au suferit atacuri de panică.
Mai mulți utilizatori ai paginii de socializare Facebook au scris că în timpul sinistrului ușile mobilierului s-au deschis sau că le-au căzut diferite obiecte. De teama unor replici puternice unii ieșeni au preferat să își petreacă restul nopții în fața blocurilor sau în mașini.