sâmbătă, mai 4, 2024

Balkanik!- manifestare care celebrează muzica balcanică la București

Cea mai mare mândrie a organizatorilor Balkanik! – manifestare care celebrează muzica balcanică la București – este faptul că au fost comparați, de-a lungul timpului, cu mari festivaluri de world music iar printre spectatorii evenimentului din Capitală se numără persoane care vin din Coreea, Iran sau Noua Zeelandă, a povestit, pentru AGERPRES, directorul evenimentului, Daniel Mitulescu.

Aflat la cea de-a șasea ediție, festivalul Balkanik! se desfășoară de vineri până duminică în Grădina Uranus din Capitală iar printre cei ce vor urca pe scena evenimentului se numără Bollywood Masala Orchestra, Omar Souleyman și Orange Blossom.

Daniel Mitulescu a povestit, pentru AGERPRES, că motivul inițierii festivalului Balkanik! a fost „în primul rând lipsa unui eveniment de muzică de acest gen în România”.

„Noi aveam trupe ca Fanfara Ciocârlia și Taraf de Haidouks care aveau concerte în toată lumea și erau cunoscuți mai peste tot în Occident, iar la noi nu prea aveai unde să-i vezi”, spune directorul Balkanik!. El apreciază că Bucureștiul ar putea să se inspire și din viața culturală a unor orașe cu spirit balcanic.

„Cred că Bucureștiul trebuie să se inspire și din orașe ca Atena sau Istanbul, nu numai din Viena. Și mi se pare că, de când a apărut Balkanik!, lucrurile au început să se schimbe Cu experință în producția de film, Mitulescu spune că a folosit, inițial, învățăturile din acest domeniu în organizarea Balkanik! iar apoi echipa a acumulat cunoștințe, selecția trupelor incluse în festival „durează chiar și un an de zile” iar concurența pentru un mare nume din domeniu este acerbă.

danielMă bucur că, atunci când merg la festivaluri de film, vorbesc cu oameni care îmi spun cât de viu e Bucureștiul și cât de multe lucruri se întâmplă. Cred că avem nevoie de un turism cultural mai degrabă decât un turism de masă, de consum”, apreciază Daniel Mitulescu.

„Problema este că nu știm din timp ce buget avem pentru festival. În fiecare an depunem proiectul și așteptăm să vedem ce finanțare primim. Asta e o problemă, pentru că ne este greu să facem planuri de dezvoltare. Concurența este mare la nivel internațional. O trupă poate alege să cânte la noi sau la Bruxelles sau New York”, mărturisește directorul Balkanik!.

Spațiul în care se desfășoară festivalul, Grădina Uranus din cartierul Rahova, a fost descoperit de organizatori după un concert Taraf de Haidouks.

La prima ediție Balkanik!, în 2011, grădina era foarte degradată, își amintește directorul evenimentului. „Bucureștiul pierduse un spațiu de evenimente culturale. Ne-a luat cred două-trei săptămâni și mulți oameni să-l igienizăm, să-l aranjăm. Am avut noroc cu sprijinul Primăriei Sectorului 5 care ne ajută încă de la prima ediție”, adaugă Mitulescu.

Potrivit acestuia, dacă la prima ediție au fost 6.500 de spectatori, anul trecut 10.000 de spectatori, anul acesta sunt așteptați aproximativ 12.000 de iubitori ai fenomenului world music.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.