sâmbătă, mai 4, 2024

Elemente esenţiale în credinţă

Elemente esenţiale în credinţă islamică sunt şase:

1. Credinţa în Allah
Credinţa este cea care ne face umani, poate chiar ne ridică la rangul de sultani; Aceasta este deci cea mai mare îndatorire a omului: credinţa şi săvârşirea rugăciunilor…
Fiinţele umane, creaturile cele mai măreţe dintre cele create de Allah, gândesc, jubilează şi se îngrijorează… De ce au fost create aceste fiinţe? Care sunt misiunile şi scopurile pe care oamenii trebuie să le îndeplinească. Allah, Creatorul, este cel care cunoaşte fiinţele umane cel mai bine. De aceea putem descoperi motivele creării noastre chiar din Coran, care este cuvantul lui Allah. Allah spune astfel în Coran: “…Am creat Jinii şi umanitatea doar pentru ca ei să mă venereze”(Dhariyat 51 : 56).
Cum l-am putea cunoaşte pe Allah? Cum am putea afla despre existenţa Lui?
Putem răspunde la această întrebare astfel: Allah se face cunoscut nouă prin mai multe moduri. Principalul mod prin care El se face cunoscut nouă este prin Cartea Sfântă, Coranul. Allah face cunoscute atributele sale în Coran. De exemplu, aflăm din Sura al-Ikhlas că El este Unicul, şi că totul depinde de El, în timp ce el nu depinde de nimic, şi în plus, nimic nu se aseamănă Lui.
O altă formă de venerare este aceea de a citi Coranul pentru a te familiariza cu atributele lui Allah.
Profetul Mohamed, pacea şi binecuvântarea fie asupra lui, ne-a povestit de asemenea despre atributele lui Allah.
Un alt mod prin care Il putem cunoaşte pe Allah este acela de a observa Universul. Universul este precum o carte care ne învaţă despre Domnul nostru, Allah. Pamântul pe care noi trăim, toată creaţia, atât cea însufleţită, cât şi cea neînsufleţită, totul de pe acest Pamânt sau din ceruri a fost creat într-un mod atât de perfect, încât ele trebuie să fi fost create de cineva tot atât de perfect. Acest cineva nu este nimeni altul decât Allah.
În acest moment s-ar putea să vă puneţi întrebarea: Nu este posibil ca toate acestea să se fi creat singure? Nu vedem pe nimeni care face ca florile să înflorească, soarele să răsară sau ploaia să curgă. Deci, de ce nu este posibil ca toate acestea să se întâmple de la sine?
Să ne gândim la asta pentru o secundă… atunci când vedem o scrisoare scrisă pe o foaie, ştim că cineva trebuie să fi scris-o. Este de asemenea posibil ca cineva să îşi fi scăpat stiloul din greşeală pe jos, şi acesta să fi format un semn sub forma unei litere… Dar ce putem spune despre toate literele de pe hârtie? Ele au fost scrise tot din întâmplare? Cum s-au format aceste litere pentru a forma un cuvânt cu înţeles? Cum s-au unit ele pentru a forma cuvinte, cuvintele se transforma apoi în propoziţii şi propoziţiile formează o carte? Am putea crede că aceste cuvinte pot raţiona, pot cunoaşte subiectul cărţii şi se pot alinia într-un mod corect? Este acest lucru posibil? Să recurgem la alt exemplu. Imaginaţi-vă o moschee, compusă din multe pietre. Au ştiut aceste pietre să se unească pentru a forma o clădire frumoasă?
Desigur, ştim că aceste lucruri nu sunt posibile. Dacă există cartea, trebuie să existe şi scriitorul… Dacă există o moschee, trebuie să existe şi persoana care a schiţat-o şi care apoi a construit-o. În acelaşi mod, o carte ne poate spune cine a scris-o, moscheea deţine o inscripţie a numelui celui care a construit-o, iar Universul ne arată că cineva l-a creat. Acest creator este Allah.
Dacă ne gândim la acest lucru ne dăm seama că poate exista doar un singur Creator… Dacă întrebaţi de ce, răspunsul este simplu. Putem observa că toate lucrurile create cooperează. Vitamina D este bună pentru oasele noastre. Fructele pe care ni le oferă copacii au un gust deosebit. Cum ar putea şti soarele că vitamina D este bună pentru oasele noastre? Cum ar putea şti mărul că nouă ne plac fructele lui? Acelaşi Creator a creat soarele, copacii şi fiinţele umane. Dacă totul a fost creat de către persoane diferite, între creaturi nu ar exista atâta armonie.
2. Credinţa în îngeri
Îngerii sunt de asemenea creaturile lui Allah. Ei sunt fiinţe create din lumină, dar care pot lua orice formă doresc. Din Coran şi din Hadis aflăm spusele Profetului: îngerii nu simt nevoia de a bea sau de a mânca, ei nu sunt nici bărbaţi, şi nici femei, şi dau ascultare comenzilor şi interdicţiilor impuse de Allah. Doar Allah ştie câţi îngeri există. Patru dintre aceştia cunoscuţi de noi sunt “Arhanghelii” şi anume:
•Gabriel (Jibrail): Datoria lui este de a transmite ordinele lui Allah profeţilor.
•Michael (Mikail): El este răspunzător de creature şi de fenomene naturale.
•Israfil: El este răspunzător de începerea Apocalipsei şi de învierea morţilor.
•Azrail: El este răspunzător de a pune capăt vieţii noastre. El mai este numit şi Îngerul Morţii.
Există de asemenea şi unii îngeri cu îndatoriri speciale “Înregistratorii Respectaţi” (Kiraman Katibin) se ocupă de înregistrarea tuturor faptelor noastre, în timp ce Munkar şi Nakir interoghează în morminte pe cei ce decedează.
3. Credinţa în cărţile sau
scripturile lui Allah
Allah, prin intermediul îngerului Gabriel, în anumite perioade de timp a oferit fiirţelor umane cărţi sfinte sau colecţii mai mici de cărţi, prin care face cunoscute oamenilor comenzile şi interdicţiile Lui.
Coranul este Cartea finală trimisă de către Allah, iar Profetul Mohamed este ultimul Profet trimis pe acest Pamânt. Coranul este singura Carte Sfântă trimisă de către Allah ce a fost protejată pentru a nu putea fi schimbată. Ea a fost păstrată în forma sa originală şi nici o literă nu va fi vreodată schimbată în ea.
4. Credinţa în profeţi
Profeţii sunt oameni aleşi, care au îndatoriri speciale. Ei reprezintă legătura între Allah şi umanitate. Noi oamenii suntem musafirii lui Allah pe acest Pamânt pentru o perioadă scurtă de timp. Ce doreşte Domnul nostru să săvârşim atâta timp cât suntem musafirii Lui? Unde vom ajunge atunci când ni se sfârşeşte timpul pe această lume? Allah trimite răspunsurile la aceste întrebări prin intermediul Profeţilor Săi.
Profeţii sunt fiinţe umane ca şi noi. Ei manâncă, beau, se bucură şi se îngrijorează… Oricum, ei au nişte caractere extraordinar de bune şi deţin atribute special oferite lor de către Allah. Ei sunt virtuoşi, demni de încredere, nu mint niciodată, au cel mai înalt grad de înţelegere, inteligenţă şi comunică direct mesajele divine oamenilor.
5. Credinţa în ziua judecăţii
Noi credem că ne vom ridica din mormintele noastre pentru a participa la Judecata de Apoi. Această judecată va fi cinstită şi cuprinzătoare. Acest lucru nu este greu de îndeplinit de către Creatorul nostru deoarece El ne-a creat din nimic. Există oameni care fac lucruri greşite şi provoacă rău şi altora. Putem observa că în această viaţă există oameni care scapă nepedepsiţi, chiar dacă au săvârşit ceva rău. Dar ştim de asemenea că Allah nu va lăsa nepedepsite faptele rele şi că el va recompense faptele bune şi le va pedepsi pe cele rele în alt timp şi loc. Acest loc, potrivit Coranului şi Hadis-urilor, este denumit lumea de dincolo (akhirah). Aşadar, musulmanii buni fac numai fapte bune şi se împiedică de la a face rău deoarece credem că faptele bune îşi vor primi recompense, iar cele rele vor fi pedepsite în Ziua Judecăţii de Apoi.
6. Credinţa în predestinarea divină
Două dintre atributele divine ale lui Allah sunt “al-Qidam”, care înseamnă că El este Eternul din Trecut şi “al-Baqah” care înseamna că El este Eternul din Viitor. Astfel rezultă că Allah nu este o fiinţă creată. El a existat înainte de toate şi va exista după toate. En nu are nici un sfârşit şi nici un început.
Al-Qadar (Destinul Divin): Cunoaşterea lui Allah cuprinde tot spaţiul şi tot timpul. Totul există în Cunoaştere Lui şi el oferă oricărui lucru o anumită formă, durată de viaţă, funcţie sau misiune şi anumite caracteristici.
Al-Qadha (Decretul Divin): Toate evenimentele sunt planificate de către Allah şi ele se vor întâmpla atunci când le va sosi timpul.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.