sâmbătă, octombrie 19, 2024

Turcia: Dezvăluiri despre înșelătoria care a dus la moartea a sute de nou-născuți

O anchetă anunțată recent cu privire la o „organizație” a lucrătorilor din domeniul sănătății care fraudează sistemul de asigurări prin uciderea nou-născuților în Istanbul a agitat Turcia.

Potrivit rechizitoriului, lucrătorii sanitari din mai multe spitale au acționat în strânsă legătură cu dispecerii medicali de urgență, trimițând nou-născuții către unitățile de neonatologie ale acestor spitale.

Suspecții și-au propus să încaseze taxe mari din sistemul de asigurări făcând starea nou-născuților să pară mai grave decât erau de fapt, asigurându-se că aceștia au fost internați mai mult decât ar fi trebuit, obținând beneficii financiare prin luarea de bani în plus de la rudele unor pacienți și împărțind majoritatea profiturilor cu membri suspectați ai organizației, explică jurnalistul de la Duvar, Ferhat Yașar.

Suspecții au crescut profitul obținut în secțiile de terapie intensivă neonatală de 3-4 ori cu aceste proceduri. Se pare că acest proces a dus la moartea a sute de bebeluși. 

Milioane de lire câștigați. Sute de bebeluși morți

Denunțarea care a inițiat ancheta a fost făcută în data de 27 martie 2023 către sistemul prezidențial de plângeri CİMER.

„Doctorul de Terapie Intensivă a Spitalului REYAP Fırat Sarı și İlker Gönen fraudează (asigurarea). Au închiriat secțiile de terapie intensivă neonatală din multe spitale și nu aveau un medic de gardă noaptea.

Mulți bebeluși au murit din cauza unor condiții medicale neadecvate. Întotdeauna arată pacientul ca pasul 3 în epicrize când ar trebui să fie pasul 1. Ei mituiesc dispecerii și centrele de control pentru a cumpăra bebeluși. Au câștigat milioane de lire în acest fel de ani de zile și au cauzat moartea a sute de bebeluși”, scrie în plângerea inițială.

Până în prezent, 19 spitale au fost depistate pentru implicarea lor în proces. Ministerul Sănătăţii a retras licenţele a nouă dintre aceste spitale.

Conștiință curată

Unul dintre aceste spitale, spitalul privat Avcılar, este deținut de fostul ministru al Sănătății Mehmet Müezzinoğlu.

„Am primit informații de la conducerea spitalului, așa că mă simt foarte confortabil. Colegii mei sunt oameni care își fac treaba bine. Suntem deja supuși 6-7 inspecții. Am conștiință curată.”, a declarat Müezzinoğlu pentru Oda TV, pe 18 octombrie.

Ministrul Sănătăţii, Kemal Memişoğlu, în 18 octombrie, a anunțat că „lucrează zi și noapte din mai 2023” pentru a aduna mai multe informații despre organizație și a le preveni.

„Vreau ca oamenii să știe că luptăm împotriva ilegalității încă din trecut, că luptăm împotriva malpraxisurilor sau a celor care încalcă viața, proprietatea sau drepturile la sănătate ale poporului nostru în mod absolut și fără excepție”, a adăugat el.

Memişoğlu a fost director provincial de sănătate al ministerului din Istanbul între 2016 și 2024.

Convorbirile dintre suspecți

Între timp, au ieșit la iveală mai multe informații cu privire la anchetă, inclusiv mesajele dintre suspecți.

Mesajele au arătat că unii dintre suspecți i-au ucis în mod deliberat pe nou-născuți.

Potrivit rechizitoriului, suspecții au spus familiei unui copil căruia i-au provocat moartea: „Dacă nu aduci banii în trei zile, îl vom îngropa într-un cimitir de orfani, nici măcar nu-i vei găsi mormântul. ”

22 suspecți arestați

47 de suspecți sunt incluși în rechizitoriu, Fırat Sarı fiind liderul organizației. Ministrul Justiției, Yılmaz Tunç, a anunțat pe 18 octombrie, că 22 dintre ei au fost arestați până acum. 

Rechizitoriul îi acuză pe Fırat Sarı și İlker Gönen de „comiterea de omucidere intenționată cu un comportament neglijent”, „fraudă calificată”, „înființarea unei organizații cu scopul de a comite o infracțiune” și „fals de documente oficiale” și solicită pedepse cu închisoare de la 177 de ani. și 6 luni până la 582 ani și 9 luni.

Procurorii mai cer o pedeapsă similară cu închisoarea pentru G.M.Ö., care a lucrat la un spital public și ar fi transferat bebeluși în unități de nou-născuți din spitale private aflate sub controlul lui F.S. și B.C. în schimbul unui „beneficiu financiar”, pentru aceleași taxe.

Un grup de 18 persoane, inclusiv alți medici, asistenți medicali și lucrători din domeniul sănătății, sunt căutați cu o pedeapsă de la 10 la 437 de ani și șase luni de închisoare pentru „săvârșirea de omucidere intenționată cu comportament neglijenț”.

Unul dintre suspecți este Ahmet Atilla Yılmaz, principalul membru al consiliului municipal Beylikdüzü al CHP din opoziție, care face parte și din Comisia de Sănătate și Boli Epidemice a municipiului Istanbul.

Amploarea reală a pagubelor și victimelor cauzate de organizație nu este încă cunoscută.

Boicot Israel: Sancțiuni pentru politicienii din partidul lui Erdogan, după participarea la deschiderea Burger King

Mai mulți primari și oficial ai Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP), din provincia Rize, de la malul Mării Neagre, au fost trimiși la consiliul de disciplină al partidului după ce au participat la ceremonia de deschidere a unui nou Burger King în oraș.

Turcia, țara cu cel mai mic scor din Europa în privința libertăților pe internet: Freedom House

Turcia are un scor de 31 din 100 de puncte, cu scoruri bazate pe o scară de la 0 (cel mai puțin liber) la 100 (cel mai liber). Celelalte două țări din Europa cu cele mai mici scoruri sunt Ungaria cu un scor de 69 și Serbia cu 70.

Premiul Nobel pentru economie a fost acordat unui om de știință turc de origine armeană

Premiul Nobel pentru economie a fost acordat lui Daron Acemoglu, Simon Johnson și James A. Robinson.

Turcia: Dezvăluiri despre înșelătoria care a dus la moartea a sute de nou-născuți

Potrivit rechizitoriului, lucrătorii sanitari din mai multe spitale au acționat în strânsă legătură cu dispecerii medicali de urgență, trimițând nou-născuții către unitățile de neonatologie ale acestor spitale.

Turcia. Guvernul a anulat introducerea de noi taxe pentru apărare

Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) a înaintat vineri parlamentului un proiect de lege cu 12 articole care stipulează că persoanele cu o limită de card de credit de cel puțin 100.000 de lire vor trebui să plătească un impozit anual de 750 de lire (20 de euro), din ianuarie 2025 pentru a consolida industria de apărare.

Cazurile continuă în Turcia. Și-a împușcat soția și cei 4 copii, apoi s-a sinucis

Biroul guvernatorului Gaziantep a declarat că Ahmet Demir și-a ucis mai întâi soția și cei patru copii cu o armă de foc, apoi s-a sinucis.