vineri, noiembrie 22, 2024

Turcia: Prețurile la alimente au crescut cu 33%

Un reprezentant al mediului academic  susține că prețurile la alimentele de bază a crescut cu 33% în ultimul an, relatează Duvar English

Coșul de cumpărături a lui Aysel Gündoğdu, specializat în domeniul bancar și al asigurărilor, include ouă, brânză, ulei și paste.

Gündoğdu a publicat marți chitanțele pentru cumpărături, pe Twitter. Costul celor zece produse a crescut la 113,6 lire luna aceasta de la 85,55 lire în ianuarie anul trecut.

„M-am simțit rău când am cumpărat aceste lucruri. Sunt 8 milioane de persoane cu salariul minim, 13 milioane sunt pensionari și 7 milioane sunt șomeri”, afirmă Gündoğdu.

Inflația prețurilor de consum din Turcia s-a accelerat la 14,6 la sută în decembrie față de 14 la sută în luna precedentă, conform Institutul turc de statistică. 

Lira turcească a scăzut față de dolar în ultimul an, pe măsură ce mulți turci au cumpărat valută străină pentru a-și proteja economiile. 

Banca centrală și-a majorat rata dobânzii de referință la 17%, de la 8,25% în septembrie, pentru a ajuta la reducerea creșterilor prețurilor și pentru a stabiliza lira. Mai mult, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut turcilor să-și schimbe dolarii și euro în lire.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.