vineri, mai 3, 2024

Fethullah Gülen condamnă atacurile teroriste din Franța

Fethullah Gülen, clericul turc care trăiește în exil a condamnat atacurile recente din Franța și și-a exprimat condoleanțele pentru familiile îndurerate, relatează Turkish Minutes.

În discursul lui Gülen, de vineri, pentru alianța pentru valori comune (AfSV), o organizație non-profit inspirată de învățături, și-a arătat compasiunea față de evenimentele din Franța, condamnă acțiunile care sunt folosite ca “argumente islamice”

„Am aflat recent despre moartea a lui Samuel Paty într-un cartier din Paris și m-a întristat profund. Din păcate, am fost șocat de vestea că într-un alt oraș francez, alte trei persoane au fost înjunghiate brutal în timpul rugăciunii la lăcașul lor de cult. Aș dori să afirm deschis că am fost și mai întristat că cei care au comis aceste crime au folosit argumente islamice și au strigat lozinci religioase ”, a susținut clericul.

Declarația lui Gülen s-a încheiat cu o amintire a necesității „respectului și compasiunii”, în timp ce el a oferit condoleanțe celor dragi ai victimelor.

Ce s-a întâmplat?

Un migrant cecen de 18 ani l-a decapitat pe profesorul francez Samuel Paty la Paris, pe 16 octombrie, pentru că arăta caricaturi ale profetului Mahomed într-o clasă despre libertatea de exprimare.  Urmând ca, președintele Emmanuel Macron să  intensifice retorica împotriva islamismului.  Poziția lui Macron a condus la apeluri la boicotarea produselor franceze în lumea musulmană.

Joi, un atacator cu un cuțit a ucis trei persoane lângă o biserică din orașul francez Nisa. Autoritățile franceze au descris actul drept „un atac terorist islamist”.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.