sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Turcia a acuzat ONU că ar fi manipulată de grupările teroriste

Turcia a acuzat Organizația Națiunilor Unite că este manipulată de grupările teroriste, după ce secția pentru drepturile omului a trimis o scrisoare țării, solicitând informații despre ceea ce a spus că par a fi cazuri de „răpiri extrateritoriale sponsorizate de stat”, raportează ipa.news

Grupul de lucru pentru dispariții forțate sau involuntare (WGEID) și trei raportori speciali au trimis, pe 5 mai, o scrisoarea comună adresată guvernului turc.

Conform scrisorii, guvernul turc”a transferat cu forța peste 100 de cetățeni turci în Turcia, dintre care 40 de persoane au fost supuse dispariției forțate, în mare parte răpite pe străzi sau din casele lor din întreaga lume și, în mai multe cazuri, împreună cu copiii lor. ”

” Bătăi și șocuri electrice”

„În această etapă, persoanelor li se refuză accesul la îngrijiri medicale și reprezentare legală și nu pot contesta legalitatea reținerii în fața unei instanțe competente, plasându-le efectiv în afara protecției legii. Membrii familiei lor nu sunt conștienți de soarta lor și nu pot ști unde se află ”, se arată în scrisoare.

De asemenea, au fost abordate și presupusele abuzuri din partea agenților de informații turcești: „privațiunea de alimentel și de somn, bătăi și șocuri electrice, amenințări împotriva vieții, securității și integrității personale a membrilor familiei și a rudelor”.

Turcia se apără 

Reprezentantul Turciei la ONU a declarat că revendicările de răpiri „se bazează pe pretenții nefondate”  au „singurul obiectiv de a conduce o campanie de distrugere de către FETO ,îndreptată împotriva Turciei”.

Mai mult, Turcia a susținut că toate răpirile au fost efectuate în conformitate cu normele internaționale și acordurile bilaterale.

Ankara a acuzat Mișcarea Gulen, condusă de clericul musulman Fethullah Gulen, autoexilat în  SUA, că a organizat lovitura de stat eșuată, din iulie 2016. Gulen a negat afirmațiile, cu toate acestea, președintele turc Tayyip Erdogan a pornit o campanie de represiune asupra adepților Mișcării Gulen, pe care o numește FETO.

Erdogan susține că legile, nu Convenția de la Istanbul, mențin femeile în viață

La un eveniment cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor la complexul prezidențial din capitala Ankara, președintele turc a făcut declarații despre controversată Convenției de la Istanbul.

Turcia: Restricții pentru rețelele sociale pentru copiii sub 13 ani

Autoritatea pentru Tehnologiile Informației și Comunicațiilor (BTK) elaborează o propunere pentru a interzice copiilor sub 13 ani să folosească platformele de rețele sociale, în timp ce Ministerul Familiei și Serviciilor Sociale colaborează cu Parlamentul turc pentru a limita utilizarea smartphone-ului pentru copiii din aceeași grupă de vârstă.

Peste 100 de elevi din întreagă lume au făcut spectacol pe scena IFLC, din București

Festivalul Internațional de Limbă și Cultură (IFLC), aflat la a 22 a ediție, a revenit la București, iar pe scena evenimentului au...