vineri, octombrie 9, 2026

Turcia: Activistă bătută de poliție pentru că avea o față de terorist

O activistă pentru drepturile prizonierilor susține că a fost bătută de un ofițer de poliție, în timpul unui atac a cărui țintă era chiar tatăl ei, care conduce o organizație non-guvernamentală, susține Gazete Duvar.

Fiica președintelui TUAY-DER, Șenay, în vârstă de 23 de ani și soția Șaide Hayme, ambele membre ale organizației non-guvernamentale, au declarat că poliția le-a torturat fizic și verbal, insultându-i toți membrii familiei.

„De îndată ce am deschis ușa, ni s-au pus arma la tâmplă. Mi-au lovit soțul. Când am protestat, m-au aruncat și pe mine la pământ.” „, a spus Șaide Hayme, în vârstă de 62 de ani. 

Hayme a menționat că atunci când fiica sa a încercat să oprească poliția să bată cuplul, poliția a apucat-o de păr și a aruncat-o la pământ.

Mai mult, fiica a declarat că poliția a lovit-o spunând că „a avut o privire de terorist pe față”, a amenințat-o cu agresiune sexuală și că o va ucide.

„Când m-au amenințat că mă vor omorî, m-am uitat direct la ei și mi-au dat cu piciorul în față. Mi-au spus că îi privesc ca un terorist. Au spus că suntem cu toții teroriști, ne-au insultat și ne-au spus să tăcem”, a susținut Șenay.

Raidurile poliției care a avut loc în sud-estul provinciei Diyarbakır la primele ore în dimineața  zilei de 9 iunie, când au vizat un politician local din Partidul Democrat al Popoarelor Pro-kurde (HDP), precum și membri ai Asociației Familiei prizonierilor (TUAY-DER).

Procesul jurnalistului suedez acuzat de terorism, amânat pentru a patra oară în Turcia din cauza unei erori de traducere

Procesul jurnalistului suedez, Joakim Medin, acuzat în Turcia de infracțiuni legate de terorism, a fost amânat pentru a patra oară.

Primarul din İzmir se alătură partidului lui Erdoğan. Victorie simbolică pentru președintele Turciei

Cemil Tugay, primarul orașului İzmir, s-a alăturat Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), formațiunea condusă de președintele Recep Tayyip Erdoğan.

Atac cu cuțitul într-o școală din Istanbul: opt elevi au fost răniți, unul este în stare critică

Opt elevi au fost răniți, marți dimineață, într-un atac cu cuțitul la o școală gimnazială din cartierul Başakşehir, Istanbul. Unul dintre copii...