luni, noiembrie 11, 2024

Turcia: Obiceiurile tradiționale de la nunți vor fi adaptate pentru măsurile contra COVID-19

Un membru al Comitetului Științific anti-COVID a avertizat că familiile și cuplurile care urmează să aibă nunți în perioada viitoare trebuie să se adapteze măsurilor contra coronavirus, informează t24.com

Özlü a susținut că obiceiurile tradiționale de nuntă ar trebui abandonate și adaptate măsurile necesare luate contra propagării COVID-19.

„Trebuie să dezvoltăm noi formate. Nunțile deschise pot fi organizate. Municipalitățile pot rezerva anumite locuri pentru acest lucru. Companiile care organizează evenimente de acest tip pot dezvolta noi formate pentru nunți în aer liber”, a îndemnat specialistul.

De asemenea, doctorul Tevfik Özlü a făcut declarații la o emisiune turcească de pe Halk TV, cu  recomandări  pentru cei care urmează să se căsătorească.

„Din punctul în care am ajuns, nu există prea multe șanse de a avea o nuntă în locuri închise fără a păstra distanța socială”, a susținut doctorul.


SUA. 3 milioane de dolari daună într-un proces de defăimare din cauza presupusei asocieri cu o „organizație teroristă”

SUA obligă plata a 3 milioane de dolari drept despăgubiri unui antreprenor turco-american care a fost acuzat în mod fals de terorism din cauza unei presupuse asocieri cu o „organizație teroristă”,

Testamentul clericului Fethullah Gülen dezvăluie donația de drepturi de autor

Potrivit unui anunț făcut de site-ul Herkul, fundația „Cascade Trust” deține autoritate asupra redevențelor din cărțile clericului.

Nou campus școlar inaugurat în Constanța. „Proiect de anvergură dedicat educației.”/„Entuziasm dublat de profesionalism și multă dedicare a fost temelia.”

Porțile noului campus situat în orașul Ovidiu, din Constanța, au fost deschise pe 4 noiembrie, printr-o ceremonie alături de conducere și reprezentanți ai instituțiilor din Constanta, dar și viitori elevi, profesori și părinți.

Istanbul: Creștere de peste 60% a costului vieții în octombrie

Sondajul, realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA) a Municipalității Metropolitane din Istanbul, a calculat costul vieții în Istanbul pentru o familie de patru persoane la 73.739 TL (2.000 euro) în octombrie, de peste patru ori salariul minim de 17.002 TL. (460 de euro).

Nou record în Turcia: Cele mai multe cazuri de femicid înregistrate în ultimii 14 ani

Conform raportului Platformei We Will Stop Femicide pentru octombrie 2024, octombrie a marcat cel mai mare număr de feminicide înregistrate într-o singură lună din 2010.

Turcia: Proteste după ce 4 primari pro-kurzi au fost reținuți: „Atac major la adresa dreptului poporului kurd de a vota și de a fi...

Anunțul Ministerului de Interne privind înlăturarea din funcțiile lor a trei primari, reprezentând orașele Mardin și Batman, precum și Halfeti, un district din provincia Şanlıurfa și înlocuirea lor cu oficiali guvernamentali a stârnit proteste luni.