sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Scriitorul închis Ahmet Altan cere „eliberarea urgentă ” în contextul pandemiei

Avocatul scriitorului Ahmet Altan, a declarat că viața acestuia este în pericol, întrucât coronavirusul a început să se răspândească în penitenciarele din Turcia, conform ahval.com

Figen Albuga Çalıkușu, unul dintre avocații romancierului turc în vârstă de 70 de ani a confirmat, luni, că  sunt prizonieri care au murit după ce au fost infectați, iar 79 de lucrători din închisori au fost testați cu coronavirus.

„Dreptul la viață este fundamental și se presupune că este sub protecția statului. Clientul meu este în închisoare prin acțiune judiciară și este ignorată legea, iar sănătatea lui este pusă la risc.” declarat Çalıkușu în apelul său către Înalta Curte.

Renumitul romancier a fost re-arestat la o săptămână după ce o instanță a decis că ar trebui să fie eliberat din închisoare în timpul rejudecării sale la începutul lunii decembrie 2019. Articolul 19 al grupului pentru drepturi spunea că cea de-a doua trimitere în închisoare  a lui Altan, la scurt timp după eliberare, a reprezentat o formă de  tortură psihologică.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.