Turcia va impune o nouă carantină totală la sfârșitul săptămânii, ca parte a măsurilor de oprire a răspândirii coronavirusului, a declarat luni, președintele Tayyip Erdogan, citat de Reuters.
Erdogan a afirmat că va fi impusă carantină în weekendul viitor și că vor fi luate măsuri pentru a nu se repeta evenimentele din weekend-ul trecut, când timp de 48 de ore în 31 de provincii s-a intrat în izolare totală, iar, vineri, magazinele au fost pline cu oamenii care își luau provizii.
„În ședința noastră de cabinet, am decis să continuăm caratina din weekend, atunci când s-a considerat necesar”, a spus președintele turc.
Cazurile confirmate de coronavirus în Turcia au crescut luni la 61.049, a declarat ministrul Sănătății, Fahrettin Koca, în timp ce numărul mortilor a ajuns la 1.296.