Principalul partid de opoziție din Turcia a prezentat dovezi care confirmă că apelurile telefonice ale președintele Recep Tayyip Erdogan cu membrii familiei legate de un scandal de corupție, sunt adevărate, informează ipa.news
Celal Kilic, avocatul președintelui Partidului Poporului Republican (CHP), Kemal Kilicdaroglu s-a adresat, luni, reporterilor, în afara unui tribunal din Istanbul.
„Am demonstrat, astăzi, că înregistrările telefonice ale lui Erdogan nu erau montate, ci adevărate”, a afirmat Kilic.
Mai mult, avocatul a prezentat un raport de expertiză cu privire la înregistrările audio în timpul audierii în chestiunea unui dosar depus de Erdogan împotriva lui Kilicdaroglu, pe motiv că înregistrările ar fi fost „fabricate” adică contrafăcute.
Erdogan a acuzat simpatizanții lui Gulen că ar fi piratat conversațiile de stat criptate pentru a „monta” conversațiile telefonice. Președintele a dat vina pe membrii mișcării care s-au infiltrat în pozițiile importante din stat, inclusiv în sistemul judiciar și în forțele de securitate, încercând să răstoarne guvernul.
Ce s-a întâmplat?
Poliția turcă a arestat 26 de persoane, inclusiv fiii a trei miniștri ai Cabinetului pe 17 decembrie 2013, sub acuzații de corupție, luare de mită și acțiuni de licitare.
Înregistrările dintre Erdogan și fiul său Bilal ar fi dezvăluit o discuție între cei doi în dimineața operațiunilor menite să demaște actele de corupție,convorbire purtată pe subiectul ” despre cum se pot reduce fondurile la „zero”, distribuindu-le între mai mulți oameni de afaceri pro-Erdogan.”