vineri, octombrie 9, 2026

Cazul Gezi: Condamnații pe viață au fost achitați

Turcia a achitat nouă activiști turci, inclusiv filantropul Osman Kavala, după acuzați de terorism legate de protestele din Parcul Gezi, a informat ahvalnews.com

Instanța din Silivri, de lângă Istanbul a decis ca filantropul Kavala, singurul inculpat care se află încă în închisoare, trebuie eliberat și cei 16 acuzaţi să fie achitați “în absenţa probelor suficiente”.

Decizi instanței a fost întâmpinată cu aplauze de audiență. 

Procurolul a cerut condamnare pe viață pentru filantropul Osman Kavala, în vârstă de 63 de ani și acesta a petrecut 840 de zile după gratii, în ciuda hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, de pe 10 decembrie 2019, care a cerut eliberarea imediată a acestuia.

CEDO a declarat că dreptul la libertate al lui Kavala a fost încălcat din cauza lipsei suspiciunilor rezonabile și că detenția sa a avut „un efect aspru asupra societății civile”.

Manifestările din Parcul Gezi din centrul Istanbulului, din 2013 au devenit o mișcare de protest la nivel național împotriva guvernului lui Erdoğan, care era pe atunci, prim-minustri. Poliția a folosit baghete și gaze lacrimogene pentru a dispersa protestele, urmând ca 11 persoane să-și piardă viața, iar alte sute au fost rănite și arestate.

Grupurile pentru drepturile omului și Uniunea Europeană au catalogat cazul ca o tentativă a guvernului de a-și împiedica criticile și de a incrimina demonstrațiile anti-guvernamentale. 

Atac cu cuțitul într-o școală din Istanbul: opt elevi au fost răniți, unul este în stare critică

Opt elevi au fost răniți, marți dimineață, într-un atac cu cuțitul la o școală gimnazială din cartierul Başakşehir, Istanbul. Unul dintre copii...

Procesul jurnalistului suedez acuzat de terorism, amânat pentru a patra oară în Turcia din cauza unei erori de traducere

Procesul jurnalistului suedez, Joakim Medin, acuzat în Turcia de infracțiuni legate de terorism, a fost amânat pentru a patra oară.