vineri, noiembrie 22, 2024

Cazul balerinei ucise: Inclupatul a fost condamnat pe viață

Curtea Penală a hotărât că inculpatul care a ucis-o pe tânăra balerină, să fie condamnat la închisoare pe viață, sub acuzația de „omor voit cu sentiment monstruos”, a conform bianet.org 

Rechizitoriile au cerut ca inclupatul, Özgür Arduç, să fie condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea lui Ceren Özdemir și încercarea de a ucide doi polițiști.

Mai mult, instanța a anunțat că inculpatului nu i s-a acordat o reducere de bună conduită, conform articolului 62 din Codul Penal al Turciei (TCK).

Ce s-a întâmplat? 

Ceren Özdemir a fost studentă la Facultatea de Arte Plastice a Universității Ordu. Tânăra a fost înjunghiat până la moarte în fața casei sale din cartierul  Altınordu, în provincia Ordu, de la malul Mării Neagre.

Atacatorul a fugit după incident, iar poliția și ambulanța au ajuns la timp pentru a o tranporta pe tânără la Ordu, însă balerina și-a pierdut viața în spital. 

Lansând o anchetă asupra crimei, poliția a examinat materialele video surprinse de camerele de supraveghere din apropiere, astfel, Özgür Arduç a fost prins, iar acesta a mărturisit crima.

Bărbatul se mai confruntă cu o acuzație de încercarea de a ucide doi polițiști. Özgür Arduç va fi audiat pe 10 februarie 2020.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.