vineri, noiembrie 22, 2024

Autoritățile germane protestează împotriva Turciei, după arestarea unui avocat de la Ambasada Germaniei

Autoritățile germane au protestat împotriva Turciei, după arestarea unui avocat care lucrează pentru ambasada Germaniei din Turcia, a raportat Duvar English.

Ministrului german de externe, Heiko Maas, i-a atras atenția omologului său turc Mevlüt Çavușoğlu asupra cazul avocatului la întâlnirea prilejuită de Forumul G20 din Nagoya.

Maas a declarat că Germania consideră arestarea avocatului ca fiind de neînțeles și că Berlinul „nu acceptă un astfel de lucru”.

Yılmaz S. a fost arestat la jumătatea lunii septembrie, pentru că ar fi deținut date despre turcii exilați în Germania, din momentul loviturii de stat din 2016.

Avocatul a fost însărcinat de autoritățile germane să identifice motivele pentru care cetățenii germani au fost exilați sau arestați  și să consulte  dosarele procurorilor turci.

În timp ce Turcia l-a acuzat pe avocatul de la Ambasada Germaniei de „spionaj”, Ministerul German de Externe a declarat munca acestuia ca fiind o procedură tipică la nivel european și de  „asistență legitimă”.

Potrivit declarației Ministerului de Externe al Germaniei, 60 de cetățeni germani sunt arestați în Turcia, iar 55 dintre ei nu pot părăsi Turcia deoarece au  interdicție de ieșire din țară.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.