joi, octombrie 31, 2024

„REGIUNILE CARBONIFERE DIN ROMÂNIA ÎN TRANZIŢIA ENERGETICĂ”

Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a declarat joi, la Petroşani, cu prilejul conferinţei „Regiunile carbonifere din România în tranziţia energetică”, că Valea Jiului primeşte o atenţie specială în cadrul iniţiativei de sprijin pentru regiunile carbonifere, un proiect dedicat identificării de soluţii alternative pentru zonele miniere.

Ea a arătat, în cadrul dezbaterilor, că Valea Jiului este una dintre zonele miniere din Europa cu cei mai mulţi angajaţi în acest domeniu de activitate, menţionând că proiectele eligibile la finanţare europeană trebuie să fie identificate împreună cu autorităţile locale.

foto 2 corina_cretu_36123000
Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, şi ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, au participat joi, la Petroşani, la conferinţa cu tema „Regiunile carbonifere din România în tranziţia energetică”, evenimentul fiind organizat de Confederaţia Sindicală „Meridian” şi sindicatele din Valea Jiului.

„Am început, împreună cu Guvernul României, cu dna ministru Rovana Plumb, care conduce acest grup de lucru în cadrul Guvernului României, discuţiile încă de la începutul anului, după lansarea acestei iniţiative la Strasbourg, în decembrie anul trecut. Mulţumesc României că a acceptat invitaţia de a participa în cadrul proiectelor pilot. Vorbim de 41 de regiuni carbonifere din Uniunea Europeană, din 12 state membre, dar pentru 5 dintre acestea am considerat că este nevoie de realizarea unei strategii pe termen mediu şi lung pentru o dezvoltare economică, socială, durabilă în viitor”, a afirmat comisarul european într-o conferinţă de presă susţinută la finalul reuniunii de la Petroşani.

Ea a arătat că fondurile europene necesare dezvoltării regiunilor miniere vizate de închiderea minelor de cărbune vor fi puse la dispoziţie prin intermediul programelor operaţionale.

foto 3 conferinta valea jiului
Valea Jiului este una dintre zonele miniere din Europa cu cei mai mulţi angajaţi în acest domeniu de activitate

„Fondurile europene vor fi puse la dispoziţie prin intermediul programelor operaţionale tocmai pentru a sprijini (aceste zone miniere, n.r.). Sunt mândră să văd că, prin politica de coeziune, Valea Jiului a beneficiat deja de foarte mulţi bani – 2,5 miliarde de euro în perioada 2007-2013, judeţul Hunedoara şi oraşele din Valea Jiului. Sunt, de asemenea, alte proiecte în derulare privind infrastructura de apă şi canal, modernizarea infrastructurii de transport, reabilitarea termică a clădirilor”, a arătat Corina Creţu referindu-se la situaţia din Valea Jiului şi judeţul Hunedoara.

Milioane de oameni deplâng moartea unui rezident din Pennsylvania care a condus o mișcare mondială pentru pace 

Născut în Erzurum, Turcia, în 1941, Gülen a servit ca imam în moscheile locale, dar a devenit unul dintre cei mai influenți lideri islamici din lume. În ultimii săi ani, el a găsit un adăpost în Saylorsburg, Pennsylvania, după ce a fugit din Turcia pe fondul presiunii politice crescânde în 1999.

Peste 20.000 de persoane l-au condus pe Fethullah Gülen pe ultimul drum. Condoleanțe din întreagă lume

Personalități proeminente, printre care politicieni, teologi și activiști, din întreaga lume au adus un omagiu învățăturilor și perspectivelor savantului Fethullah Gülen care au inspirat o mișcare socială globală.

Greta Thunberg în Turcia. Vizită la postul de radio închis după ce s-a discutat despre genocidul armean

Organismul de supraveghere al emisiunilor din Turcia, RTUK, a suspendat Açık Radyo timp de cinci zile în mai pe motiv că ar fi incitat la ură, apoi și-a retras licența în iulie, deși a continuat să transmită până la jumătatea lunii octombrie.

Turcia marchează Ziua Republicii cu mesaje politice de unitate națională pe fondul diviziunilor profunde

Cu toate acestea, unele mesaje au fost total diferite. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a cerut victoria asupra terorismului și reprezentanții opoziției au cerut revenirea la idealurile fondatoare ale republicii sub Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne.