vineri, noiembrie 22, 2024

Prigoana se întețește: Cineastul turc Ali Avci, condamnat la închisoare

Cineastul turc Ali Avci a fost condamnat vineri la închisoare pentru apartenenţă la o grupare teroristă, pentru filmul său de ficţiune în care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan apare ameninţat cu o armă, în timp ce membrii familiei zac pe podea în jurul său, împuşcaţi, transmite Reuters, preluând o ştire a agenţiei de stat turce.

Ali Avci a fost arestat anul trecut după apariţia trailer-ului filmului său ‘Deşteptare’ (Awakening), bazat pe evenimentele puciului eşuat din iulie 2016, când mai mult de 250 de persoane au fost ucise.

yönetmen ali avcı ile ilgili görsel sonucuTrailer-ul a provocat un scandal public prin secvenţele în care familia lui Erdogan, printre care şi ginerele preşedintelui, ministrul de finanţe Berat Albayrak, sunt împuşcaţi mortal, iar un ofiţer îndreaptă arma spre capul lui Erdogan, din spate, în timp ce acesta se roagă.

Un tribunal din Istanbul l-a condamnat vineri pe Avci la 6 ani şi 3 luni de detenţie pentru apartenenţă la reţeaua clericului musulman Fethullah Gulen, considerată organizaţie teroristă de Ankara. Gulen, autoexilat în SUA, neagă acuzaţiile regimului Erdogan că ar fi orchestrat tentativa de puci.

Instanţa a decis că Avci, prin filmul său, a indus ‘o percepţie publică în sensul obiectivelor centrale ale unei organizaţii teroriste’.

ali avcı ile ilgili görsel sonucu
Ali Avcı

Ali Avci a respins acuzaţiile şi a amintit faptul că Erdogan însuşi a declarat în mod repetat că el a fost ţinta puciului, în care palatul prezidenţial din Ankara a fost vizat de lovituri aeriene, deşi şeful statului nu se afla acolo.

‘Dacă aş fi încercat să fac propagandă teroristă, l-aş fi arătat pe Erdogan făcând planuri să fugă, în locul scenei cu rugăciunea’, a declarat cineastul în instanţă.

În urma tentativei de puci, mai mult de 50.000 de persoane au fost încarcerate şi aşteaptă să fie judecate, iar 150.000 de angajaţi din instituţiile statului – învăţământ, justiţie, armată – au fost suspendaţi ori demişi din funcţii.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.