Una din zece femei suferă de endometrioză, iar în România sunt diagnosticate cu această boală peste 500.000 de persoane de sex feminin, a declarat Clarisa Iordache, fondator al Asociaţiei Eu şi Endometrioza, cu prilejul lansării la Iaşi a ghidului „Endometrioza – Inamicul Tăcut”; endometrioza este o boală cronică neasociată tipologiilor de cancer, dar cu toate acestea, este una dintre cele mai grave maladii care afectează femeile.
„Una din zece femei suferă de endometrioză. Sunt aproximativ 190 de milioane de femei în lume afectate de această boală. Şi la noi în ţară sunt extrem de multe cazuri. Statistici ale colegilor din Ungaria spun că în România peste 500.000 de femei sunt diagnosticate cu endometrioză. Sunt paciente care, din păcate, ajung la un astfel de diagnostic destul de târziu. Media de diagnosticare la noi în ţară este între 9 şi 12 ani, timp în care endometrioza avansează, ajunge într-un stadiu de complicaţii foarte mari pentru pacientele noastre. Din această cauză Asociaţia Eu şi Endometrioza simţim să facem ceva. Chiar dacă ne-am înfiinţat abia anul trecut, am derulat o serie de proiecte la nivel naţional, printre care şi ghidul „Endometrioza – Inamicul Tăcut”, pe care am simţit nevoia să îl ducem în cât mai multe oraşe din ţară”, a afirmat Iordache.
Radu Maftei, medic specialist în obstetrică – ginecologie, a explicat celor care au venit la lansarea ghidului că endometrioza se întâlneşte atât la femeile cu vârstă reproductivă cât şi la adolescente sau fete aflate la vârsta pubertăţii.
„Noi, cei care lucrăm în fertilitate, putem spune că incidenţa endometriozei este de 40-50 la sută în rândul pacientelor cu infertilitate. Este o boală destul de invalidantă care, din păcate, la pacientele cu endometrioză stadiul III-IV poate afecta chiar viaţa de cuplu, se poate ajunge la infertilitate. Au fost cazuri care din această cauză au ajuns la divorţ, pentru că pacientele nu au fost înţelese de soţi. La pacientele cu endometrioză putem vorbi şi de o calitate mai slabă a celulelor, având şi o componentă autoimună”, a precizat medicul.
„Endometrioza este o boală cu totul particulară care se caracterizează prin prezenţa ţesutului endometral care creşte în afara uterului. Leziunile endometrale se pot regăsi peste tot în cavitatea pelviană dar şi în alte părţi ale corpului precum rinichi, ficat, tub digestiv, plămâni, sinusuri şi chiar în creier. Medicii şi cercetătorii încearcă să stabilească modul în care aceasta se diseminează. Având o multitudine de manifestări clinice de foarte multe ori nu este diagnosticată la timp pentru că nu există informaţia medicală a pacientelor şi respectiv a medicilor. Endometrioza nu este o simplă boală. Are o multitudine de aspecte. În afară de endometrioză este şi adenomioza, o formă mai rar întâlnită de endometrioză localizată în muşchii uterului. De aceea, este foarte importantă diagnosticarea corectă. Noi, cei de la Iaşi, vom sprijini această iniţiativă. Prin clinicile, spitalele universitare pe care le avem, specialişti implicaţi, putem fi un centru de referinţă în tratamentul şi diagnosticul endometriozei”, a precizat prof.univ.dr Mircea Onofriescu.”Dacă nu este depistată la timp, rata complicaţiilor este mult mai mare. Aspectele cele mai dramatice sunt legate de durere şi infertilitate”, a subliniat Onofriescu