joi, noiembrie 21, 2024

ROMÂNII PROPUN UN FILM PENTRU PARTICIPARE LA SELECȚIA OSCAR

Lungmetrajul, recompensat cu Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a primit majoritatea voturilor în şedinţa Comitetului de selecţie anuală a filmului românesc pentru participarea la secţiunea „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar.

Potrivit site-ului Consiliului Naţional al Cinematografiei, comitetul, stabilit de CNC, a fost alcătuit din Dana Duma, Magda Mihăilescu, Ionuţ Mareş, Balint Zagoni, Iulia Blaga, Andra Petrescu, Cristina Corciovescu, Marilena Ilieşiu şi Claudiu Turcuş.

foto 2 echipa primind un premiu
Filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, a cîştigat Globul de Cristal, Marele premiu al festivalului de film de la Karlovy Vary

Filmele eligibile au fost cele care, potrivit regulamentului premiilor Oscar, au avut sau vor avea premiera între 1 octombrie 2017 şi 30 septembrie 2018 şi ai căror producători şi-au exprimat opţiunea de a participa la preselecţie, precizează sursa citată.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din al Doilea Război Mondial pentru un spectacol de stradă.

foto 3 film
Cel de-al 6-lea lungmetraj regizat de Radu Jude îi are în distribuție pe actorii Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Bogdan Cotleț. „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă. Regizorul Radu Jude declară: „E un film dens, conține foarte multe lucruri pentru toate gusturile, ceea ce îl face un adevărat film comercial. Iași&Odessa 1941, Namibia 1904. O nuvelă de Isaac Babel. Un comentariu de Giorgio Agamben la un text de Hannah Arendt.

Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ. Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie. Presa internaţională de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” şi „o comedie-dramă îndrăzneaţă”.

Filmul este al doilea regizat de Radu Jude care reprezintă propunerea României pentru o nominalizare la Oscar. Primul a fost „Aferim!”, candidat pentru selecţia din 2016.

Pelicula va avea premiera în cinematografele româneşti pe 28 septembrie, dar va rula timp de o săptămână în avanpremieră, pentru a îndeplini cerinţele regulamentului – filmele eligibile pentru nominalizare trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf din ţara de origine.

foto 4 film
Producătorul filmului este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiri Konecny, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern

Producătorul filmului este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiri Konecny, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern

 

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.