Ungaria a notificat oficial marţi Organizaţia Naţiunilor Unite în legătură cu decizia sa de a se retrage din procesul de adoptare a Pactului mondial al ONU cu privire la migraţie, a anunţat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI.
A devenit clar că diferenţele dintre poziţia Ungariei cu privire la migraţie şi abordarea pe care o are ONU sunt ireconciliabile, a declarat ministrul de externe ungar în cadrul unei conferinţe de presă, insistând că ţara sa „îşi va menţine poziţia şi niciun pact global nu poate schimba acest lucru”.
În timp ce potrivit ONU migraţia este inevitabilă, benefică şi trebuie susţinută, Budapesta o consideră un pericol pentru Ungaria şi pentru Europa şi susţine oprirea ei, a precizat Szijjarto.
Ministrul de externe ungar a mai explicat că Pactul mondial al ONU cu privire la migraţie stipulează între altele ca obiectiv luarea de măsuri împotriva traficanţilor de persoane, care însă, a afirmat el, ar avea efect contrar celui scontat. Un document care încurajează migraţia nu va face decât să-i avantajeze pe traficanţi, întrucât aceştia vor putea convinge şi mai mulţi oameni să plece din ţările lor, spunându-le că vor fi acceptaţi în baza pactului mondial, a apreciat Szijjarto.
Poziţia Ungariei este că ar fi nefiresc să se schimbe populaţia continentului şi că în schimb ar trebui făcute eforturi globale pentru a opri migraţia, a punctat ministrul.
Peter Szijjarto a mai menţionat că pactul privind migraţia cuprinde şi unele obligaţii pe care Ungaria nu este dispusă să şi le asume, cum ar fi organizarea de sesiuni de pregătire pentru migranţi, posibilitatea ca ONG-urile să-i ajute pe migranţi să formuleze plângeri, creşterea capacităţilor de primire şi abordarea traversării frontierei ca pe o chestiune care ţine de drepturile omului şi nu de securitate.
Ungaria a introdus „măsuri exact contrare” pentru a apăra securitatea cetăţenilor, a adăugat ministrul de externe ungar.
Statele membre ale ONU au aprobat la 13 iulie – cu excepţia SUA – crearea unui Pact mondial neconstrângător privind migraţia. Pactul va fi aprobat în mod oficial cu ocazia unei conferinţe internaţionale ce va avea loc în Maroc, la mijlocul lunii decembrie.
Documentul de 25 de pagini, a cărui negociere s-a întins pe durata a 18 luni, include o serie de principii (apărarea drepturilor omului, a drepturilor copiilor, recunoaşterea suveranităţii naţionale ş.a.) şi cuprinde un catalog de măsuri care să ajute ţările să facă faţă migraţiilor: îmbunătăţirea informării, măsuri pentru mai buna integrare a migranţilor, schimb de expertiză ş.a.
SUA s-au retras la sfârşitul lui 2017 din procesul de elaborare a Pactului, afirmând că acesta conţine prevederi ce contravin politicii preşedintelui Donald Trump în domeniul imigraţiei.