sâmbătă, mai 4, 2024

Donald Tusk cheamă la atitudini internaționale care să evite haosul și conflictul

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, aflat în vizită la Beijing, a făcut luni apel la China, dar şi la SUA şi Rusia, ”să evite haosul”, într-un moment în care America lui Donald Trump a intrat în dispută cu principalii săi parteneri comerciali, relatează AFP.

„Mai este încă timp să evităm conflictul şi haosul”, a declarat Tusk în cadrul unei întâlniri cu premierul chinez Li Keqiang, propunând iniţierea unei reforme a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

„Suntem cu toţii conştienţi că arhitectura mondială este pe cale să se schimbe sub ochii niştri”, a spus Tusk, reamintind că „lumea pe care noi am construit-o timp de decenii (…) a adus o Europă în pace, dezvoltarea Chinei şi sfârşitul Războiului Rece”.

„Este sarcina comună a Europei şi a Chinei, dar şi a Americii şi Rusiei, să nu distrugă această ordine mondială, ci mai degrabă să o îmbunătăţească, şi să nu se angajeze în războaie comerciale care au dus la conflicte deschise atât de des în istoria noastră”, a adăugat el, în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump urmează să se întâlnească luni la Helsinki.

„De aceea fac apel la gazdele noastre chineze, dar şi la preşedinţii Trump şi Putin, să iniţieze în comun un proces de reformă completă a OMC”, a adăugat Tusk.
Preşedintele Consiliului European este la Beijing în compania preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu ocazia summitului anual China-UE.
Cei doi lideri europeni urmează să fie primiţi în cursul zile de luni de preşedintele chinez Xi Jinping.”Am căzut de acord că, în circumstanţele internaţionale actuale, este important să apărăm multilateralismul şi liberul-schimb”, a declarat premierul chinez. https://www.youtube.com/watch?v=018eFfkBDxI

https://www.theguardian.com/world/2018/jul/16/donald-tusk-calls-on-europe-china-us-and-russia-to-prevent-global-chaos

 

 

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.