În articolul său publicat în EUobserver, jurnalistul Selçuk Gültaşlı este de părere că ”UE trebuie să fie pregătită pentru un Erdoğan și mai autoritar, penru că regimul pe care Turcia l-a avut de la întemeierea republicii până acum s-a schimbat”. Gültaşlı a analizat noul tablou al Turciei conturat după 24 iunie și a atras atenția asupra faptului că : ”După cum scrie și New York Times, Erdoğan are acum în mâinile sale toate ‘puterile dictatoriale’. Iată că acest sistem prezidențial este deja pus în practică cu toată forța după alegerile de duminică”.
Iată articolul de analiză semnat de Selçuk Gültaşlı:
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a câștigat pentru a cincea oară consecutiv alegerile de duminica trecută și, în fine, va putea conduce Turcia prin sistemul unui singur om, omnipotent, sistem practic inexitent în vreo altă țară democratică.
Mai mulți analiști politici sunt de acord că, acum, Erdoğan și-a ocupat locul în clubul ”conducătorilor cei mai puternici”, alături de Vladimir Putin al Rusiei și de Xi Jinping al Chinei.
Consilierul lui Putin, Sergei Markov, declarase, în contextul referendumului controversat de anul trecut ce a validat un sistem prezidențial administrativ de tip sultanat, că autoritatea lui Erdoğan va fi și mai puternică și mai vastă de acum înainte decât cea a liderului rus. După cum scrie și New York Times, Erdoğan a concentrat acum în mâinile sale toate ‘puterile dictatoriale’. Iată că acest sistem prezidențial este deja pus în practică cu toată forța după alegerile de duminică.
Pe scurt, regimul pe care Turcia l-a avut de la întemeierea republicii până în prezent s-a schimbat.
Instituția Primului ministru va fi abolită, rolul Parlamentului va fi redus, în mare măsură, la cel al unui birou notarial, toți înalții funcționari de stat, inclusiv judecătorii Curții Constituționale, vor fi numiți direct de către Erdoğan, tot el va alcătui bugetul și va conduce țara prin decrete ce nu vor fi spuse niciunui control. Sistemul prezidențial din Turcia nu va semăna nici cu cel american, nici cu cel francez.
Așa cum a subliniat de nenumărate ori Comisia de la Veneția a Consiliului Europei, sistemul din Turcia nu deține nici un mecanism de echilibru sau de control.
Singurul om autoritar din Turcia este, de fapt, cel mai puternic, deoarece nici o instituție a statului nu îi va putea cere socoteală, pentru că, de la tentativa de lovitură de stat din 2016, pe care Erdoğan însuși a numit-o ”un dar de la Dumnezeu”, și până în prezent, toate instituțiile statului au fost domesticite și aduse în poziție de drepți în fața sa.
Uniunea Europeană nu trebuie să se mai amăgească! Ea trebuie să fie pregătită pentru un Erdoğan și mai autoritar, care a reușit să concentreze în mâna sa toate puterile pe care le dorea de mult timp și nu va tolera niciun fel de opoziție sau critici.
Discursul lui Erdoğan din noaptea câștigării alegerilor nu a fost nici pe departe reconciliant, ci, din contră, promitea o atitudine mult mai dură împotriva dușmanilor interni și externi. Oricum, de data aceasta, Erdoğan este obligat să ia în calcul sprijinul MHP (Partidul Mișcarea Naționalistă).
Experții observatori ai politicii din Turcia sunt de părere că Erdoğan își datorează alegerea în primul tur de scrutin, voturilor MHP.
Dar situația din Parlament este diferită.
AKP (Partidul Justiției și Dezvoltării) al lui Erdoğan se află, pentru prima oară din anul 2002, în minoritate în Marea Adunare Națională, iar pentru a putea trece legi are nevoie de sprijinul MHP.
Alianța dintre un AKP religios și un MHP naționalist va avea consecințe însemnate nu doar pentru Turcia, dar și pentru Uniunea Europeană.
Cel mai probabil, vom asista la evoluția treptată a ideologiei statului turc de la un naționalism laic la unul religios.
Deși HDP (Partidul Democratic al Poporului), prokurd, este al treilea mare partid din Parlament, probabil că Erdoğan nu-i va face niciun fel de concesii, dat fiind că dorește să beneficieze de suportul MHP și la alegerile următoare.
Este de așteptat ca Erdoğan să aibă o abordare și mai conflictuală în ceea ce privește problema kurzilor.
Naționalismul religios va fi și mai ostil atât Occidentului, cât și Uniunii Europene, astfel încât Uniunii nu-i va mai rămâne niciun resort de folosit împotriva Turciei. Și primele semne ale acestei retorici dure se fac deja vizibile.
Săptămâna aceasta, Ministerul turc de Externe a calificat declarația summit ului UE drept ”fățarnică și lipsită de conținut”.
Bahçeli, la fel ca Erdoğan, se situează de partea prelungirii pe termen nedeterminat a OHAL (Regiunea Stării Excepționale).
Atât UE, cât și Parlamentul European, dar și Consiliul Europei au făcut apel la Erdoğan pentru a pune capăt stării excepționale – OHAL.
Președintele religios și liderul naționalist extremist au căzut de acord în privința accelerării luptei împotriva unor organizații precum PKK și Mișcarea Gülen (Hizmet – Serviciul), organizație civică bazată pe credință, considerată de Erdoğan responsabilă pentru tentativa de lovitură de stat, acuzație pe care Mișcarea Gülen o respinge, negând implicarea sa în acel eveniment.
Conform cifrelor furnizate de Consiliul Europei, ca urmare a loviturii de stat din Turcia au fost reținute 150.000 de persoane, 78.000 de persoane deținute, 110.000 de funcționari de stat au fost concediați și 17.000 de femei au fost aruncate în închisori.
Se pare că aceste cifre nu îi satisfac pe cei doi lideri. Iar libertatea presei constituie subiectul asupra căruia cei doi se înțeleg perfect.
Turcia este lider mondial, în regimul Erdoğan, în ceea ce privește numărul jurnaliștilor aflați în închisori. Erdoğan intentează, în medie, câte trei procese pe zi pe motiv că a fost insultat, astfel încât presa liberă și critică la adresa sa a fost efectiv desființată. 95% din media aparține oamenilor de afaceri care au câștigat licitațiile publice profitabile.
Imediat după alegeri, Bahçeli a dat publicității o listă neagră ce conține numele a 80 de inși, majoritatea jurnaliști, pe care îi acuză de calomnie la adresa partidului său și pe care i-a amenințat că nu va uita deloc ce i-au făcut.
În concluzie, Erdoğan va introduce educația religioasă pe întreg cuprinsul țării cu scopul de a asigura generației viitoare a Turciei o identitate mai religioasă și mai naționalistă.
Oricum ar fi, Erdoğan nu a visat să acapareze toate aceste puteri în mâinile sale doar pentru a administra economia țării și pentru a realiza noi proiecte de locuințe comune.
