O întrevedere a ambasadorului George Cristian Maior cu senatorul Robert Menendez, co-preşedinte al Comitetului pentru relaţii externe din Senatul SUA la sediul Ambasadei României în Statele Unite ale Americii care a avut loc de curând pune în evidenţă buna relaţie diplomatică a României cu SUA.
„Cu prilejul întâlnirii, cei doi oficiali au abordat teme de interes pentru relaţia bilaterală româno-americană, cu accent pe dimensiunile politico-militară şi cea economică ale Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, precum şi subiecte de actualitate în plan internaţional. Interlocutorii au salutat soliditatea relației bilaterale, menționând evoluțiile semnificative recente în planul cooperării pe linie de securitate și apărare dintre cele două țări, precum și contribuția României la securitatea comună.”
S-a discutat pe marginea unor elemente legate de provocările de securitate din zona Mării Negre, interlocutorii subliniind necesitatea consolidării capacității de a face față tuturor amenințărilor actuale, indiferent de zona de proveniență a acestora. Ambasadorul George Cristian Maior a evidențiat caracterul atractiv al mediului economic şi de investiţii din România, şi faptul că, în 2017, România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană .
Intrevederea secretarului de stat George Ciamba cu Yleem Poblete, asistent al secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor, verificare și conformitate
Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euro-atlantic, George Ciamba, a avut astăzi, 29 iunie 2018, o întrevedere cu Yleem Poblete, asistent al secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii, pentru controlul armamentelor, verificare și conformitate. Întrevederea a oferit prilejul unui schimb de opinii cu privire la stadiul și perspectivele regimului de control al armamentelor convenționale și a măsurilor și inițiativelor în domeniul neproliferării.
În cadrul discuțiilor, oficialul român a subliniat importanța Parteneriatului Strategic dintre cele două țări drept componentă esențială a politicii externe și de securitate a României. De asemenea, a evidențiat statutul de partener stabil și predictibil al României în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Cei doi oficiali au exprimat satisfacția pentru nivelul excelent al dialogului bilateral și al cooperării dintre România și SUA pe linia controlului armamentelor convenționale și neproliferării.
Secretarul de stat George Ciamba a reiterat poziția principială a României privind necesitatea respectării clare și neselective a obligațiilor internaționale și a angajamentelor existente, ce constituie baza arhitecturii europene de securitate. A subliniat importanța acordurilor din domeniul controlului armamentelor pentru stabilitatea strategică și a securității internaționale, care trebuie păstrate și consolidate prin eforturi comune și abordări constructive.
Yleem Poblete a reliefat contribuția substanțială a României la securitatea spațiului euro-atlantic și a pledat pentru continuarea dialogului aprofundat pe teme de securitate și apărare.(mae.ro)