sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Turcia: Jurnalistul Mehmet Altan a fost eliberat după aproape doi ani de închisoare (ONG)

Jurnalistul turc Mehmet Altan, condamnat la închisoare pe viaţă în legătură cu lovitura de stat eşuată din 2016, a fost eliberat miercuri, după aproape doi ani de detenţie, a anunţat organizaţia nonguvernamentală pentru libertatea presei P24, citată de AFP.

Mehmet Altan, 65 de ani, prezentator al unei emisiuni politice de televiziune, a părăsit închisoarea Silivri, de lângă Istanbul, după o decizie a unui tribunal ce a ordonat miercuri eliberarea sa condiţionată.

Sentinţa şi condamnarea la închisoare pe viaţă nu au fost anulate, jurnalistul având în continuare interdicţia de a părăsi ţara şi obligaţia de a se prezenta regulat în faţa autorităţilor.

mehmet altan ile ilgili görsel sonucu„Am fost eliberat după 21 de luni, când n-ar fi trebuit să fiu vreodată încarcerat”, a declarat jurnalistul, în faţa penitenciarului, conform P24. „Libertatea mea să aducă speranţă pe calea legii şi a democraţiei”, a spus acesta, care a fost salutat de prieteni şi colegi.

Arestat în septembrie 2016, Mehmet Altan a fost condamnat în februarie 2017 la închisoare pe viaţă împreună cu fratele său, Mehmet, scriitor, şi un alt jurnalist renumit, Nazli Ilicak, la finalul unui proces foarte criticat în Turcia şi în plan extern.

În ianuarie, Curtea Constituţională a apreciat că jurnalistul ar trebui să fie eliberat deoarece, potrivit acesteia, drepturile sale au fost încălcate, dar un tribunal turc a refuzat să facă acest lucru.

Miercuri, un tribunal regional din Istanbul a ordonat, în apel, eliberarea sa condiţionată, în baza deciziei cu caracter „obligatoriu” a Curţii Constituţionale.

Tribunalul din Istanbul a decis să-i menţină în detenţie pe Ahmet Altan şi Nazli Ilicak şi a amânat recursul pe 21 septembrie.

Jurnaliştii au fost condamnaţi sub acuzaţia, considerată ridicolă de suporterii lor, de a fi trimis „mesaje subliminale” ce chemau la răsturnarea guvernului Erdogan în cadrul unei emisiuni TV difuzate în direct în ajunul tentativei de lovitură de stat.

Pentru organizaţiile de apărare a drepturilor omului, acest caz ilustrează atât erodarea libertăţii presei cât şi punerea în discuţie a independenţei puterii judiciare în Turcia.

De la tentativa de de lovitură de stat din 15 iulie 2016, autorităţile turce au lansat epurări fără precedent care au afectat zeci de mii de persoane, printre care opozanţi politici ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi din mass-media.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.