vineri, mai 3, 2024

LOCUL ÎN CARE ADEVĂRUL SE PLĂTEȘTE GREU

Istoricul rus Iuri Dmitriev, cunoscut pentru cercetările sale asupra celor dispăruţi în perioada de teroare stalinistă, a fost arestat din nou la mai puţin de trei luni după ce fusese achitat într-un dosar controversat pentru pornografie infantilă, a anunţat joi avocatul său, informează AFP.

„El a fost arestat ieri (miercuri) în legătură cu un nou dosar”, a declarat pentru AFP Viktor Anufriev, precizând că istoricul va fi adus joi în faţa unui judecător în nord-vestul Rusiei, pentru a se decide asupra unei eventuale plasări în detenţie.

Iuri Dmitriev, în vârsta de 62 de ani, este şeful filialei Memorial din Karelia, regiune rusă de la frontiera cu Finlanda. La 13 decembrie 2016, el a fost arestat, fiind acuzat de anchetatori că a realizat imagini „pornografice” cu fiica sa adoptivă. Istoricul, care a respins toate acuzaţiile, a spus mereu că a făcut aceste fotografii în „scopuri medicale”, pentru a urmări evoluţia fetiţei, care era extrem de slabă şi bolnavă încă de la naştere.

ONG-ul Memorial, care se află de mulţi ani sub presiunea constantă a autorităţilor, a denunţat un dosar fabricat de la un capăt la altul, cu singurul scop de a defăima munca organizaţiei şi a istoricului, a cărui activitate a permis să se facă lumină asupra uneia din paginile sumbre din istoria URSS.

Timp de aproape 30 de ani, Iuri Dmitriev a întocmit o listă cu 40.000 de nume de persoane executate şi deportate în Karelia în timpul terorii staliniste. El este, de asemenea, la originea descoperirii uneia din cele mai mari gropi comune din regiune, la Sandarmok, unde au fost împuşcate circa 9.000 de persoane.

În 2003, el a găsit ultimul loc unde au fost îngropaţi mii de prizonieri care au participat la construcţia Canalului de la Marea Albă între 1931 si 1933. Trei ani mai târziu, el a descoperit gropi comune cu cadavrele unor deţinuţi din lagărul de muncă de pe Insulele Solovki .

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.