joi, octombrie 31, 2024

OPT MİLİTARİ ROMÂNİ AU FOST RĂNİŢİ ÎN AFGANİSTAN

Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni, 30 aprilie, în Afaganistan în jurul orei 9 ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul-capcană.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a transmis luni un mesaj, după ce opt militari români au fost răniţi în Afganistan, subliniind că prin curajul de care au dat dovadă, aceştia au arătat încă o dată cu ce preţ se apără libertatea.

„Am aflat cu profund regret de atacul sinucigaş din Afganistan, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 11 copii. Din păcate, în acest incident au fost răniţi şi opt militari români, care se află acum în afara oricărui pericol. Le urez însănătoşire grabnică! Curajul lor ne aduce aminte, încă o dată, cu ce preţ se apără libertatea. Suntem alături de ei şi de familiile lor şi transmit un gând bun, de recunoştinţă şi apreciere, tuturor militarilor noştri aflaţi în misiune în teatrele de operaţii”, a scris liderul PSD pe Facebook.

Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni dimineaţă în Afganistan, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană.

Ulterior, MApN a informat că militarii răniţi se află în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.  Cei opt sunt plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganţă Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan) şi caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).

„După producerea incidentului a fost securizată zona, conform procedurilor, şi militarii răniţi au fost evacuaţi la spitalul militar din Kandahar, unde sunt luate toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este informată permanent despre starea răniţilor”, se menţionează în comunicat.

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni. În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi, a menţionat MApN.

 

 

 

Milioane de oameni deplâng moartea unui rezident din Pennsylvania care a condus o mișcare mondială pentru pace 

Născut în Erzurum, Turcia, în 1941, Gülen a servit ca imam în moscheile locale, dar a devenit unul dintre cei mai influenți lideri islamici din lume. În ultimii săi ani, el a găsit un adăpost în Saylorsburg, Pennsylvania, după ce a fugit din Turcia pe fondul presiunii politice crescânde în 1999.

Turcia marchează Ziua Republicii cu mesaje politice de unitate națională pe fondul diviziunilor profunde

Cu toate acestea, unele mesaje au fost total diferite. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a cerut victoria asupra terorismului și reprezentanții opoziției au cerut revenirea la idealurile fondatoare ale republicii sub Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne.

Peste 20.000 de persoane l-au condus pe Fethullah Gülen pe ultimul drum. Condoleanțe din întreagă lume

Personalități proeminente, printre care politicieni, teologi și activiști, din întreaga lume au adus un omagiu învățăturilor și perspectivelor savantului Fethullah Gülen care au inspirat o mișcare socială globală.

Greta Thunberg în Turcia. Vizită la postul de radio închis după ce s-a discutat despre genocidul armean

Organismul de supraveghere al emisiunilor din Turcia, RTUK, a suspendat Açık Radyo timp de cinci zile în mai pe motiv că ar fi incitat la ură, apoi și-a retras licența în iulie, deși a continuat să transmită până la jumătatea lunii octombrie.