sâmbătă, noiembrie 16, 2024

IUBCvT Târgu Mureş – singurul dintre centrele medicale acreditate pentru transplantul cardiac din România

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, profesor doctor Horaţiu Suciu, a anunţat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, împreună cu echipa sa a efectuat al doilea transplant cardiac din acest an din România, beneficiar fiind un bărbat de 39 de ani din Bucureşti.

„Pacientul transplantat este un bărbat în vârstă de 39 de ani, aflat pe lista receptorilor de peste 2 ani şi este din Bucureşti. Cordul a fost prelevat în cursul nopţii de la Spitalul Judeţean Suceava, de către o echipă de medici din Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mureş, donatorul fiind un tânăr în vârstă de 17 ani, aflat în moarte cerebrală, datorită unui accident vascular hemoragic post traumatic. Transportul echipei şi al organului prelevat a fost asigurat de un echipaj SMURD, cordul sosind în Târgu Mureş pe calea aerului după un zbor de 80 de minute. Intervenţia a durat 6 ore şi s-a încheiat cu succes, pacientul fiind în prezent stabil şi în stare clinică bună”, a anunţat, duminică, dr. Horaţiu Suciu, într-un comunicat de presă.

Potrivit medicului, pe lista de aşteptare pentru transplant există în acest moment 32 de pacienţi cu indicaţie de urgenţă, care aşteaptă intervenţia chirurgicală salvatoare, însă lipsa donatorilor periclitează această activitate.

„În continuare, IUBCvT Târgu Mureş este singurul dintre centrele medicale acreditate pentru transplantul cardiac din România în care această procedură se efectuează în mod continuu dar, din păcate, numărul redus al donatorilor din ţară face ca numărul acestor intervenţii chirurgicale de înaltă performanţă să fie mult sub necesarul real la nivel naţional. Acest număr ar trebui să se situeze în jurul a 2-3 proceduri la un milion de locuitori, conform statisticilor ţărilor membre ale Uniunii Europene. Pe locul întâi, conform statisticii din 2017, se afla Slovenia cu 14 transplanturi de cord la un milion de locuitori, urmată de Croaţia, cu 11 astfel de proceduri la un milion de locuitori. În România, în anul 2016 s-au efectuat 12 transplanturi cardiace, respectiv 3 proceduri în 2017”, a subliniat dr. Horaţiu Suciu.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.