luni, noiembrie 4, 2024

Un adevărat maraton al audierilor pentru Mark Zuckerberg. Marile întrebări ale momentului.

Mark Zuckerberg, patronul Facebook, a răspuns întrebărilor parlamentarilor americani despre diversele probleme care afectează cunoscuta reţea de socializare în timpul unei audieri care a durat cinci ore, lăsând însă şi câteva subiecte fără răspuns.

Zuckerberg a afirmat că reţeaua socială este ”un loc sigur”, în ciuda tuturor cazurilor dovedite de manipulare şi deturnare de date personale ale utilizatorilor, ca în cazul scandalului Cambridge Analytica

În timpul unei prime apariţii îndelung aşteptate, tânărul antreprenor a făcut faţă numeroaselor întrebări venite din partea senatorilor care i-au cerut lămuriri despre felul în care gestionează abuzurile survenite în utilizarea platformei, problema protecţiei datelor personale sau manipularea politică a datelo

CEO-ul Facebook a explicat de asemenea că lupta împotriva manipulării politice este dificilă, făcând referire la un fel de ”cursă a înarmării” împotriva ”celor din Rusia care se ocupă cu exploatarea sistemelor noastre”.

Antreprenorul a mai precizat că compania ”lucrează” cu procurorul special Robert Mueller, care crede că internetul, şi în mod special Facebook, a fost implicat într-o vastă operaţie de propagandă de provenienţă rusă în timpul alegerilor prezidenţiale americane din 2016 câştigate de Donald Trump.

Compania ”lucrează” cu procurorul special Robert Mueller, care crede că internetul, şi în mod special Facebook, a fost implicat într-o vastă operaţie de propagandă de provenienţă rusă în timpul alegerilor prezidenţiale americane din 2016 câştigate de Donald Trump.

”Unul dintre cele mai mari regrete ale mele este că nu am identificat mai rapid ingerinţele străine în campania electorală prin intermediul reţelei”, a explicat Zuckerberg,care a lăsat să se înţeleagă că nu se opune unei forme de ”reglementare” a companiilor care activează în domeniul internetului, problemă menţionată de mai mulţi parlamentari în timpul audierii, dacă ”aceasta este realizată corect”. A dat de asemenea asigurări că reţeaua, care numără peste două miliarde de utilizatori, nu este un ”monopol”, fără să numească însă vreun concurent al Facebook.Mulţi parlamentari şi-au exprimat însă ”scepticismul” în faţa răspunsurilor lui Zuckerberg care, la multe dintre întrebări a răspuns ”nu ştiu”, în faţa numeroşilor senatori şi jurnalişti care au asistat la audieri.

”În timpul acestei audieri (…) vi s-au pus mai multe întrebări cruciale la care nu aţi avut răspuns”, a comentat senatoarea Kamala Harris.

Zuckerberg s-a străduit să argumenteze de ce reţeaua nu a suspendat încă din 2015 contul Cambridge Analytica, de ce nu a anunţat instituţiile responsabile sau utilizatorii ale căror date au fost deturnate.Zuckerberg şi-a cerut în mai multe rânduri scuze după dezvăluirile din scandalul Cambridge Analytica care au apărut la mijlocul lunii martie şi au afectat imaginea companiei, provocând scăderea valorii acţiunilor sale la bursă.

Zuckerberg a fost nevoit să explice de mai multe ori maniera în care compania administrează informaţiile utilizatorilor postate pe reţeaua de socializare: ”nu vindem informaţiile companiilor de publicitate”, a subliniat antreprenorul, dând asigurări că reţeaua le permite acestora doar să ţintească utilizatorii relevanţi.

Potrivit lui Zuckerberg, această procedură de lucru face ca mesajele să fie ”mai eficiente” şi este esenţa modelului economic al Facebook.

Senatorii i-au pus de asemenea numeroase întrebări despre lipsa de claritate în ceea ce priveşte condiţiile de utilizare. Senatorul John Kennedy a tranşat problema afirmând: ”Acordul dumneavoastră cu utilizatorii este o porcărie”. ”Nu vreau să ajung să votez pentru reglementarea Facebook, dar Dumnezeule, o voi face”, i-a spus acesta miliardarului, care va fi audiat miercuri de către o comisie din Camera Reprezentanţilor.

‘Am fi putut să-l suspendăm” în 2015, ”am făcut o greşeală”, a spus acesta, adăugând că era sigur în momentul respectiv că subiectul este închis din moment ce compania le dăduse asigurări că datele au fost şterse. ”Nu ar fi trebuit să ne mulţumim cu acest răspuns”, a recunoscut Zuckerberg.

foto 6
Datele a circa 87 de milioane de utilizatori – cifra comunicată de Facebook – au fost folosite în mod abuziv de către firma britanica de consultanţă politică, înainte ca Facebook să înceapă să impună restricţii în 2014. Cambridge Analytica a fost implicată apoi în campania electorală a candidatului republican la preşedinţia SUA în 2016, Donald Trump.


 

 

 

 

 

Testamentul clericului Fethullah Gülen dezvăluie donația de drepturi de autor

Potrivit unui anunț făcut de site-ul Herkul, fundația „Cascade Trust” deține autoritate asupra redevențelor din cărțile clericului.

Istanbul: Proteste după ce primarul unui district a fost arestat pentru „terorism”

Rezidenții din Istanbul s-au adunat la Tribunalul Çağlayan, unde primarul a fost adus după ce primarul districtului Esenyurt, Ahmet Özer, din partidul de opoziție, Partidul Popular Republican (CHP) din Turcia, a fost arestat sub acuzația de „apartenere la organizația teroristă armată Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Turcia marchează Ziua Republicii cu mesaje politice de unitate națională pe fondul diviziunilor profunde

Cu toate acestea, unele mesaje au fost total diferite. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a cerut victoria asupra terorismului și reprezentanții opoziției au cerut revenirea la idealurile fondatoare ale republicii sub Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne.

Greta Thunberg în Turcia. Vizită la postul de radio închis după ce s-a discutat despre genocidul armean

Organismul de supraveghere al emisiunilor din Turcia, RTUK, a suspendat Açık Radyo timp de cinci zile în mai pe motiv că ar fi incitat la ură, apoi și-a retras licența în iulie, deși a continuat să transmită până la jumătatea lunii octombrie.