Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), marți, 27 februarie, și miercuri, 28 februarie, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile sunt suspendate integral în județele Brăila și Olt.
De asemenea, marți, 27 februarie, cursurile sunt suspendate în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județele Dolj, Constanța, Giurgiu (cu excepția grădinițelor cu program prelungit din municipiul Giurgiu), Ilfov și Teleorman, dar și în Capitală. Tot marți, 27 februarie, nu se va organiza activitate didactică în 17 școli din mediul rural din județul Mehedinți și în 14 unități școlare din județul Călărași.
Informațiile au fost comunicate de inspectoratele școlare județene/ISMB, în cursul zilei de astăzi, 26 februarie (ora 15:30), în urma deciziilor luate la nivel local în comandamentele pentru situații de urgență.
Reamintim că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene și/sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. În cazurile de față, orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învățământ cu aprobarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Reprogramarea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și/sau digitale din cadrul examenului de Bacalaureat, amânate în cazul elevilor aflați în situații excepționale
Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile, în municipiul Bucureşti şi în judeţele în care cursurile unităţilor de învăţământ au fost suspendate începând de astăzi, 26 februarie 2018, prin deciziile comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă sau ale consiliilor de administraţie ale inspectoratelor şcolare, probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi/sau digitale din cadrul examenului de Bacalaureat 2018, a căror susţinere a fost aprobată de Comisia Naţională de Bacalaureat pentru zilele de 26 şi/sau 27, se reprogramează pentru prima zi în care se reiau cursurile.
Probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale din cadrul examenului naţional de Bacalaureat s-au desfășurat în perioada 12-22 februarie 2018, însă, la solicitarea Comisiilor de bacalaureat județene/Comisiei de bacalaureat a municipiului București, acest calendar de evaluare a fost prelungit pentru elevii aflați în situații excepționale, motivate prin documente transmise Comisiei Naționale de Bacalaureat de către Comisiile județene/Comisia de bacalaureat a municipiului București.