vineri, noiembrie 22, 2024

MARAMUREŞUL CELEBREAZĂ CENTENARUL MARİİ UNİRİ

Centenarul Marii Uniri va fi marcat de judeţul Maramureş prin recuperarea unor case memoriale, un traseu turistic-istoric şi un drum făcut cu căruţa trasă de cai din Sighetu Marmaţiei până la Alba Iulia, dar şi un spectacol inedit de muzică populară românească transpus pe muzică clasică, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Doru Dăncuş.

2
Casa Memorială ‘Ioan Mihaly de Apşa’ (Sighetu Marmaţiei)

„Maramureşul a trimis spre avizare Ministerului Culturii, departamentul Centenar, 114 proiecte pentru finanţare. Dintre acestea, 50 de proiecte aparţin CJ, iar din totalul de 114 proiecte depuse, 88 au fost finanţate. Au primit finanţare lucrări de reabilitare, consolidare a unor clădiri istorice, şi e vorba de Casa Memorială ‘George Pop de Băseşti’, Casa Memorială ‘Ioan Mihaly de Apşa’ (Sighetu Marmaţiei), Casa Memorială ‘Ilie Lazăr’ şi Complexul Muzeal ‘Vasile Lucaciu’ din comuna Şişeşti. Au fost finanţări consistente, apreciem noi, undeva de la 2 milioane spre 10 milioane lei, numai pentru aceste obiective, dar şi o serie de manifestări pe care le putem împărţi în mai multe categorii; tipărituri, spectacole publice şi alte evenimente de mică sau mare anvergură”, a spus Doru Dăncuş.
De asemenea, administraţia judeţeană şi departamentul de promovare al turismului pregătesc lansarea unui circuit istoric de vizitare a unor case memoriale în care au trăit cei implicaţi în actul Marii Uniri, cum ar fi Vasile Lucaciu şi George Pop de Băseşti, dar şi alţii mai puţin cunoscuţi.

3
Complexul Muzeal ‘Vasile Lucaciu’ din comuna Şişeşti. 

„O să lansăm cât de curând o nouă formulă de turism, discutat recent la târgul de turism din Zurich, cu operatorii care au promovat România. O să fie un pachet turistic care promovează un tur al Maramureşului prin localităţi rurale şi urbane unde au trăit personalităţi care au contribuit la Marea Unire, un favor lăsat de înaintaşii noştri. O să fie un tur istoric între localităţile Şişeşti- Băseşti-Giuleşti-Sighetu Marmaţiei- Săpânţa. La Sighetu Marmaţiei deţinem casa unui delegat la Unire, Pop Titru, casă care urmează a fi introdusă în circuitul turistic. De altfel, toate aceste obiective vor fi introduse în circuitul turistic, promovate şi sperăm pe sprjinul operatorilor locali de turism”.

4
Unul dintre cele mai originale proiecte are în vedere transpunerea celor mai deosebite melodii de muzică populară din România pe ritmuri de muzică clasică, iar în acest sens va fi realizat şi un spectacol care va fi prezentat într-un turneu naţional realizat de Ansamblul Naţional Folcloric „Transilvania”.

 

 

 

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.