vineri, mai 3, 2024

Ziua Culturii Naţionale (Bucureşti) 168 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată luni în Capitală printr-o serie de manifestări – simpozioane, lansări de carte, concerte şi slujbe de pomenire, la împlinirea a 168 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu.

* Academia Română:  simpozionul „Cultura română la ceas aniversar – Centenarul Marii Uniri”.
În cadrul manifestării moderate de academicianul Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române: Răzvan Theodorescu, preşedintele Secţiei de arte, arhitectura şi audiovizual, Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Nicolae Breban, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, prof. Aurelian Mircea Martin, membru corespondent.
Actorii Dorel Vişan şi Ortansa Stănescu, precum şi violoncelistul şi compozitorul Eugen Doga, membru al Academiei de Ştiinţe a R. Moldova,  susţin un moment artistic.
foto 1 Ziua-Culturii-Nationale-la-Sibiu-2
Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române: vernisajul expoziţiei „Mihai Eminescu, reper al spiritualităţii române”, realizată de Cabinetul de Manuscrise şi Carte Rară. Evenimentul va fi urmat de lansarea ediţiei facsimilate a „Slujebnicului arhieresc al Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei”.

Institutul Cultural Român găzduieşte, până pe 19 ianuarie, în Sala Mare din Aleea Alexandru nr. 38, o expoziţie de fotografie care cuprinde imagini arhitectonice din zona rurală şi urbană, realizate de artistul vizual Bogdan Gheorghe Iorga. Vernisajul acesteia va avea loc luni, de la ora 17,30, în Sala Mare a ICR.

Spectacolul de lieduri, arii şi duete din operete româneşti „La steaua care-a răsărit” va fi prezentat de Ziua Culturii Naţionale, de Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor. Din program fac parte opere semnate de Ciprian Porumbescu, Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi, Eduard Caudella, Aurel Eliade, Alfred Alessandrescu, Gherase Dendrino, Nicolae Bretan.Solişti vor fi Bianca Ionescu-Ballo, Andrei Pleşca, Gabriela Daha, Marius Mitrofan, Amelia Antoniu, Bogdan Lupea, George Ionuţ Vîrban, Valentino Tiron.

Opera Naţională Bucureşti (ONB) găzduieşte luni un concert ce va cuprinde un repertoriu exclusiv românesc. Pe scenă vor urca: sopranele Irina Iordăchescu şi Cristina Marta Sandu, mezzosopranele Maria Jinga şi Sorana Negrea, tenorul Lucian Corchiş, baritonii Ştefan Ignat şi Iordache Basalic şi başii Marius Boloş şi Iustian Zetea, Corul Operei Naţionale Bucureşti condus de Daniel Jinga şi corul All’s Choir.

Muzeul Naţional de Istorie a României prezintă publicului trei manuscrise – monumente ale limbii şi culturii române – tipărite în Veacul Luminilor: Cazania lui Varlaam, Îndreptarea legii cu Dumnezeu şi Psaltirea pre versuri tocmită. Luni accesul în expoziţiile muzeului este gratuit. Programul de vizitare este cuprins în intervalul orar 09,00 – 17,00.

* Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti marchează Ziua Naţională a Culturii printr-o serie de recitaluri muzicale, care vor da pasagerilor români şi străini posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape planul identitar autohton.

Evenimentul se va defăşura luni, începând cu ora 12,00, la Terminalul Plecări al aeroportului, iar pasagerii vor avea ocazia de a participa la un spectacol ce conţine segmente reprezentative ale culturii româneşti atât din ţară, cât şi din afara graniţelor: Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, Taraful „Pasărea” şi artiştii Dinu Iancu Sălăjanu şi Ilie Caraş.

Manifestarea este organizată de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni.


 

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.