miercuri, noiembrie 20, 2024

O organizație a drepturilor omului îndeamnă guvernele străine să asigure siguranța adepților lui Gülen

O organizație a drepturilor omului din Virginia, „Purtătorii de Cuvânt ai Turciei Fără Glas” (AST), a cerut guvernelor străine să asigure siguranța membrilor ori simpatizanților mișcării Gülen sau Hizmet, prin intermediul unui articol publicat pe HuffPost.

Cei din mișcarea de inspirație religioasă fondată de Gülen sunt principalele victime ale opresiunii guvernului turc, care nu de mult timp s-a făcut vinovat de „acțiuni extrateritoriale și extrajudiciare ilegale … pentru a-i trece sub tăcere pe disidenții turci expatriați, care sunt exponenți ai unor ideologii contrare celei oficiale”, a spus AST.

Mișcarea, inspirată de învățatul musulman turc Fethullah Gülen, a fost acuzată de guvernul de la Ankara și de președintele Recep Tayyip Erdoğan de organizarea loviturii de stat din iulie 2016, o acuzație vehement negată de către Gülen.

Într-un raport din decembrie publicat de organizația din Virginia, se afirmă următoarele: „chiar dacă măsurile guvernului turc (luate împotriva disidenților, inclusiv a celor din mișcarea Gulen) nu sunt întocmai agreate de multe țări din întreaga lume, există şi unele state care cooperează cu Turcia, încălcând drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, referindu-se la detenția ilegală și, în unele cazuri, la expulzarea adepților mișcării în Afganistan, Sudan, Kazahstan, Pakistan, Georgia, Myanmar și Malaezia.

„Ceea ce au în comun toate aceste țări menționate mai sus este faptul că încălcările drepturilor omului și corupția sunt deja un aspect des întâlnit în cadrul procedurii guvernamentale. Nu ar fi deloc bizar să bănuim că guvernul lui Erdogan ar tinde să se infiltreze în organele guvernamentale din aceste țări, mituindu-i pe oficialii și politicienii locali „, spune AST.

„În concluzie, AST îndeamnă guvernele străine să ia toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța acestor persoane înainte de a fi prea târziu. ’Funcționarii de securitate trebuie să fie conștienți de potențialele riscuri. Funcționarii care lucrează pentru guvern în străinătate trebuie supravegheați îndeaproape, fiind necesar să fie preveniți de orice eventuale incidente. În cele din urmă, atât indivizii, cît și organizațiile considerate a fi afiliate la Hizmet ar trebui să beneficieze de protecție suplimentară atunci când există un risc iminent care îi paște”, a concluzionat AST în raportul său.

SURSA: https://www.turkishminute.com/2017/12/18/human-rights-group-urges-foreign-govts-to-ensure-safety-of-gulen-followers/

 

(VİDEO) Apel şi incitaţie la uciderea în masă a membrilor Mişcării Hizmet

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.