sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Oficialii Băncii Mondiale și-au arătat interesul de a sprijini construcția Autostrăzii Ploiești – Brașov

Marți, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, alături de premierul Mihai Tudose, a participat, la Palatul Victoria, la o întâlnire cu vicepreședintele Băncii Mondiale, Cyril Muller, în contextul în care oficialii Băncii și-au arătat interesul de a sprijini construcția Autostrăzii Ploiești-Brașov. La întâlnire au mai participat vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, ministrul Justiției, Tudorel Toader, și ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

„Banca Mondială a decis să ofere asistență în ceea ce privește implementarea proiectului Autostrăzii Ploiești-Brașov. În luna octombrie, oficialii romani și cei ai Băncii Mondiale au discutat despre măsurile necesare demarării proiectului de infrastructură, convenindu-se înființarea unui Comitet de coordonare, la nivelul Secretariatului General Guvernului, condus de vicepremierul Ion Marcel Ciolacu, și o unitate de implementare a proiectului, la Ministerul Transporturilor, responsabilă de componenta tehnică”.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.