Cancelarul german Angela Merkel nu a îmbrățișat joi propunerea liderului social-democraților germani Martin Schulz ca până în anul 2025 Uniunea Europeană să devină un fel de ‘Statele Unite ale Europei’, șefa guvernului de la Berlin estimând că, înainte de a-și proiecta modele concrete, Uniunea Europeană trebuie să fie ‘eficientă’.
Ea a fost întrebată de un jurnalist pe acest subiect la conferința de presă comună cu premierul libian Fayez al Serraj, după ce Schulz a avansat respectiva propunere în timpul congresului Partidului Social-Democrat german (SPD), în urma căruia această formațiune va angaja negocieri cu conservatorii Angelei Merkel în vederea unei posibile noi coaliții guvernamentale.
Schulz a pledat pentru o evoluție a Uniunii Europene către un model pronunțat federalist – cu acțiuni unitare în domenii ca securitatea internă și externă, politicile fiscale și monetare sau politica privind migrația – care să conducă până în anul 2025 la crearea Statelor Unite ale Europei pe baza unei constituții europene, iar statele care nu acceptă o asemenea constituție să fie excluse automat din UE.
Însă Angela Merkel consideră că, înainte de a fi stabilite obiective atât de ambițioase, ‘oricum s-ar denumi ele’, Uniunea Europeană trebuie să fie mai întâi eficientă și capabilă să acționeze în mai multe domenii, precum politica externă, apărarea sau dezvoltarea. Șefa guvernului de la Berlin a subliniat de asemenea că UE trebuie să poată depăși ‘slăbiciunile’ ce se manifestă de mult timp și să avanseze către o uniune economică și monetară ‘impermeabilă crizelor’, evocând astfel dezbaterea despre viitorul blocului comunitar deschisă de Comisia Europeană.
Viziunea unei Europe federaliste, în opoziție cu cea a unei Europe a statelor naționale, este elementul central al acestei dezbateri despre viitorului Uniunii Europene.
În timp ce președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, sau cel al Franței, Emmanuel Macron, susțin ideea unei Europe tot mai integrate, țările central-europene (membre ale Grupului de la Vișegrad) pledează pentru consolidarea suveranității și a identității naționale și nu doresc ca instituțiile europene de la Bruxelles ori statele puternice vest-europene să le impună decizii.
Schulz a făcut de altfel referire directă la aceste țări care se opun unui model european federalist, el susținând că valorile europene sunt subminate în mod sistematic în Polonia și UE nu poate face nimic în acest sens, adăugând că Ungaria se îndepărtează tot mai mult de blocul comunitar, inclusiv prin încheierea de acorduri majore cu China. Aceste acuzații ale liderului social-democrat german survin în aceeași zi în care Comisia Europeană a decis să trimită Ungaria, Polonia și Republica Cehă în fața Curții de Justiție a UE pentru că aceste țări refuză cotele obligatorii de refugiați.https://www.timesofisrael.com/schulz-ready-for-tense-talks-with-merkel-on-ending-german-impasse/