miercuri, mai 1, 2024

„Orice ar fi fost acea experienţă bizară pe care am trăit-o, nu va rămâne decât o amintire absurdă”

Directorul Amnesty International din Turcia, İdil Eser, care a fost eliberat pe 26 octombrie, împreună cu alți șapte apărători ai drepturilor omului, după ce a petrecut 135 de zile în închisoare, a spus că toate prin câte au trăit nu va rămâne decât o amintire kafkiană, mai puţin aspectul de a fi încarcerat în calitate de apărător al drepturilor omului.

Pe 5 iulie, poliția turcă, pe baza spuselor unui informator anonim, a efectuat o razie la un hotel de pe Büyükada, una dintre Insulele Principilor din Marea Marmara, arestându-i pe următorii: Eser de la A.I., İlknur Üstün de la Coaliția Femeilor, avocatul Günal Kurșun de la Asociația pentru Drepturile Omului, avocatul Nalan Erkem de la Adunarea Cetățenilor, Nejat Taștan de la Asociația pentru Egalitatea Drepturilor, Özlem Dalkıran de la Adunarea cetățenilor, avocatul Șeyhmus Özbekli, Veli Acu de la Asociația pentru drepturile omului precum și doi formatori străini din domeniul educaţiei pentru drepturile omului, Ali Garawi și Peter Steudtner.

„Cred că vom fi achitați pentru că nu a fost comisă nicio infracţiune. Nu există dovezi. Tot ceea ce este menționat drept dovezi sunt pure inepţii. Acest lucru nu va fi decât o amintire absurdă”, a spus Eser intr-un interviu exclusiv acordat Cumhuriyet.

Subliniind faptul că sunt conștienţi de riscurile existente pentru apărătorii drepturilor omului (deşi nu și-au imaginat că situaţia ar fi putut degenera într-o aşa măsură, atingând cote de-a dreptul kafkiene), Eser a recunoscut că a existat și o latură pozitivă a experienței dânsei din închisoare: „A fost o experiență interesantă pentru un apărător al drepturilor omului. A citi despre aemenea experienţe este un lucru; a le trăi este cu totul altceva”.

„De acum înainte mă voi concentra mai mult asupra drepturilor deţinuţilor din închisoare”.

În cadrul unei conferințe de presă de la Hamburg de pe 8 iulie, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, i-a acuzat pe apărătorii drepturilor omului că au conspirat în cadrul unui alt puci de după cel eşuat din 15 iulie 2016.

Cotidianul pro-Erdoğan Star a afirmat pe 11 iulie că CIA și MI6 se sunt implicaţi în acea conspiraţie.

Un alt document pro-Erdoğan, Yeni Șafak, a susținut, pe 23 iulie, că activiștii pentru drepturile omului ar fi avut legături cu serviciul german de informații BND.

La o zi după eliberarea a opt activiști pentru drepturile omului de către o curte judecătorească din Istanbul, o alta din Izmir a hotărât că va prelungi detenția preventivă a lui Taner Kılıç, președinte al consiliului de administrație al Amnesty International din Turcia, fuzionându-i-se cazul cu cel al activiştilor Büyükada.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.