Procurori americani susțin că un comerciant de aur iranian (Reza Zarrab), acuzat în SUA de încălcarea sancțiunilor la adresa Iranului, a recunoscut că ar fi avut legături cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan (pe vremea când era încă prim-ministru), reprezentându-i interesele în materie de afaceri, a declarat agenţia de ştiri Reuters vinerea aceasta.
Într-o notificare depusă luni la Curtea Districtuală din Manhattan, procurorii au afirmat că „guvernul se aşteaptă ca dovezile incluse în proces să arate că guvernul turc și oficialii sectorului bancar au fost implicaţi în sustragerea de la respectarea sancțiunilor.” Notificarea vine cu detalii privitor la convorbirile și documentele telefonice înregistrate din care reiese, potrivit procurorilor, că Zarrab are în vedere interesele personale ale lui Erdoğan.
Erdoğan nu a fost inculpat în privinţa nici unui delict.Însă, pe 24 octombrie, președintele turc a declarat că arestarea lui Zarrab și a lui Mehmet Hakan Atilla, director general adjunct al băncii de stat Halkbank, a fost o operațiune care viza în mod deliberat Turcia. „Autoritățile americane vor să-l încolțească [pe Zarrab], încercând să-l forţeze să devină informator; îl ameninţă cu lucruri de genul: „Dacă menționați cutare sau cutare nume, veţi fi închis pe o perioadă îndelungată de x ani, iar dacă menționați cutare şi cutare nume, veţi fi închis pe o perioadă de y ani”…“
„Urmărim cum se desfăşoară toate acestea. Știm să turnăm gaz pe foc, dacă se va proceda în felul acesta. Vom dezvălui totul”, a spus acesta.
Erdoğan a declarat în septembrie că a comunicat Washingtonului că Turcia nu consimţise deloc să respecte sancțiunile impuse Iranului, cerând SUA să reexamineze acest rechizitoriu. A mai spus că președintele american Donald Trump l-a sunat personal și a fost de acord să analizez mai atent cazul.
Procurorii l-au acuzat pe Zarrab (care s-a născut în Iran) precum și pe ceilalţi părtaşi la conspiraţie de gestionarea a sute de milioane de dolari spre beneficiul guvernului iranian și al altor entități iraniene din 2010 până în 2015, în cadrul unui plan graţie căruia s-au sustras respectării sancțiunilor impuse de SUA.
Nouă persoane au fost acuzate penal dar numai Zarrab și Atilla se află în custodia SUA. Procesul este programat să înceapă pe 27 noiembrie.
Afirmațiile au fost făcute în aceeași zi în care avocații lui Atilla au spus că Zarrab „practic nu e implicat în mod direct”, Atilla putând fi singurul inculpat care va apărea în proces; mai mult, se crede că Zarrab se pregătește să-şi recunoască vinovăția, ori să coopereze; o altă posibilitate ar fi că acuzațiile aduse împotriva lui s-ar putea schimba.
Zarrab a fost principalul suspect într-o investigație majoră a corupției din Turcia, care a fost făcută publică în decembrie 2013; în cadrul acesteia, Zarrab, împreună cu alții din rândurile fruntaşe ale guvernului în care Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) era pe atunci majoritar (inclusiv apropiaţi ai prim-ministrului Erdoğan) au fost suspectaţi de mituirea unor oficiali de bancă şi a unor membri ai Cabinetului în scopul facilitării unor tranzacții în interesul Iranului.
După ce Erdoğan a criticat acest caz, numindu-l „încercare de lovitură de stat pentru a-i răsturna guvernul” – totul fiind pus la cale de dușmanii săi politici; mai mulți procurori au fost eliminați, polițiştii care se ocupau de caz au fost înlocuiţi, iar ancheta împotriva lui Zarrab a fost abandonată.