vineri, noiembrie 22, 2024

Programul Rondine

Șase proiecte de valorificare a surselor regenerabile, în valoare de circa 30 de milioane de lei (circa 7,1 milioane de euro), au fost finanțate în cadrul Programului RO06 Energie Regenerabilă Rondine, finanțat în cadrul Granturilor SEE 2009-2014, potrivit datelor prezentate, joi, de către președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică,  În viziunea șefului AFM, România rămâne între cele mai atractive piețe din lume pentru energii regenerabile și are șanse de deveni un actor energetic important în regiune.

foto 1 logo_rondine
AFM: Proiecte de circa 7 milioane de euro pentru valorificarea surselor regenerabile, finalizate prin Programul Rondine

„AFM are ca obiectiv principal derularea și finanțarea mai multor categorii de programe în vederea dezvoltării durabile a României care să contribuie atât la îmbunătățirea infrastructurii de mediu, cât și la reducerea decalajului existent față de alte state membre. Astfel, în ultimii ani, AFM a finanțat din Fondul pentru mediu programe prin care s-a impulsionat implementarea și utilizarea resurselor regenerabile de energie, în vederea instalării de panouri solare, centrale eoliene, solare, pe biogaz sau pe biomasă, hidro și geotermale (…) România rămâne între cele mai atractive piețe din lume pentru energii regenerabile și are șanse de deveni un actor energetic important în regiune. Potențialul micro-hidroenergetic și cel geotermal al țării noastre pot oferi sursele cele mai importante de energie regenerabilă, în conformitate cu cerințele UE; fondurile Spațiului Economic European (SEE) și norvegiene reprezintă un instrument important pentru dezvoltarea unor sectoare cheie, precum economia și societatea românească, protecția mediului, consolidarea societății civile, a sectorului judiciar, promovarea eficienței energetice și a energiei regenerabile, serviciile de sănătate publică.

„Granturile SEE și cele norvegiene au contribuit deja la crearea unei excelente platforme de cooperare între entitățile publice și private din România și țările donatoare în decursul perioadei de programare care tocmai s-a încheiat, însă potențialul de cooperare între țările noastre este multiplu și sunt convins că noua perioadă va contribui la consolidarea relațiilor între România și statele donatoare”, a spus președintele AFM.

În cadrul programului, din totalul celor șase proiecte finalizate, cel derulat cu Municipalitatea Oradea a beneficiat de o finanțare de 3,9 milioane de euro și a vizat valorificarea energiei geotermale pentru producerea agentului termic pentru consumatori.

De asemenea, un alt proiect important, în valoare de 1,74 milioane de euro, este derulat în județul Ilfov și are ca scop valorificarea resurselor de apă geotermală pentru termoficarea Spitalului Clinic de Urgență „Dr. Agrippa Ionescu”, în localitatea Balotești.

Alte 742.800 de euro au fost alocați pentru proiectul „Sistemul Energetic inteligent în arii protejate”, derulat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, iar 250.000 de euro pentru instruirea în geotermalism pentru profesioniști români printr-un program derulat de Universitatea Națiunilor Unite din Islanda.

foto 2 administratia fondului pt mediu
În cadrul programului RO06 Energie Regenerabilă Rondine, pe care astăzi îl finalizăm, au fost finanțate șase proiecte pentru care s-au efectuat plăți în valoare totală de aproximativ 30 milioane de lei”, a afirmat Brezuică.

Conform datelor din Programul Rondine, alte două proiecte au vizat realizarea unor studii de prefezabilitate asupra sistemelor geotermale de încălzire din Oradea (valoare contract: 353.000 de euro) și Beiuș (valoare contract: 206.000 de euro).

Spațiul Economic European (SEE) a fost creat în anul 1994, ca o zonă de Liber Schimb între Comunitatea Europeană (CE) și Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS). SEE reunește statele membre ale Uniunii Europene (UE) și trei dintre statele AELS (Norvegia, Islanda și Liechtenstein).

La data de 28 iulie 2010, a fost semnat Acordul între Uniunea Europeană și Guvernele Norvegiei, Islandei, Liechtenstein pentru Granturile SEE 2009-2014 cu privire la asistența nerambursabilă acordată de acestea în perioada 2009 – 2014.

foto 4
În România, în cadrul programului RO 06 Energie Regenerabilă (Rondine) s-a urmărit finanțarea de proiecte în valoare de aproximativ 8 milioane de euro, iar alocarea financiară s-a realizat astfel: 85% prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 și 15% de la bugetul de stat (Fondul pentru mediu).