miercuri, decembrie 17, 2025

Aflat în Penitenciarul Silivri, ziaristul Fevzi Yazıcı: ,,Între mine și viață s-au ridicat ziduri groase”.

Renumita organizație de designeri, The Society for News Design (SND), a publicat pe pagina online scrisoarea trimisă a fostului director al departamentului Visual-Art  din cadrul ziarului Zaman,  Fevzi Yazıcı, care este arestat în Penitenciarul Silivri (Turcia)

Scrisoarea trimisă de Yazıcı către SND începe cu ,,Dragi Prieteni” și continuă cu următoarele: ,,Mă aflu în închisoare, din cauza unei acuzații referitor la o faptă pe care nu am comis-o şi nu aş fi avut nici o legătură. Mă forțez să găsesc expresiile corecte pentru a-mi exprima starea în care mă aflu.” Scrisoarea lui Fevzi Yazıcı:

,,Dragi Prieteni;

Mă adresez către voi dintr-o lume micșorată. Aici, zecile de lucruri pe care le aveam înainte, au ajuns să fie amintirile îndrăgite. Mă aflu în închisoare, din cauza unei acuzații referitor la o faptă pe care nu am comis-o și nu am avut nici o legătură cu ea. Mă forțez să găsesc expresiile corecte pentru a-mi exprima starea în care mă aflu.

Între viață și mine, s-au construit pereți groși. Întrucât nu mai pot să respir. Mi-e dor de familia mea, mi-e dor de băieții mei, de prietenii mei, mi-e dor să desenez, pe scurt, mi-e dor de viața pe care mi-au luat-o din mână…

Dar în toată această străduință, vă scriu cu liniștea nedescrisă pe care o am din cauza faptului că sunt nevinovat și-mi continui viața cu speranța de a vă revedea.

Țara mea trece printr-o perioadă grea dar știu că în cel mai scurt timp o să treacă și peste asta. Dar după aceste zile, țara mea și cei doi băieți se vor mândri cu mine.

SND, a avut un loc important în viața mea. Și sunt mândru că am muncit ca reprezentant al țarii mele. Să fiți siguri de un lucru, când o să-mi câștig libertatea, pentru design, pentru țara mea, pentru o lume mai frumoasă, voi munci mai mult.

Vă mulțumesc pentru toată solidaritatea și rugăciunile voastre. Cu speranța de a ne revedea…

FEVZI

Penitenciarul Silivri, nr 9, C4/24


SURSA: https://www.turkishminute.com/2017/10/28/imprisoned-turkish-media-designer-im-calling-you-from-a-shrunken-small-world/

Media crackdown in Turkey: an update

11 ani de detenție și un dosar controversat: cazul jurnalistului Hidayet Karaca

Fostul jurnalist și executiv media Hidayet Karaca a împlinit 11 ani de detenție în închisoare, fiind încarcerat de autoritățile turce pentru presupuse legături cu mișcarea...

Procese în masă: Turcia deschide o sală de judecată uriașă în penitenciar

Turcia a inaugurat o nouă sală de judecată în incinta complexului penitenciar Marmara, un spațiu conceput să găzduiască procese cu sute de inculpați simultan, pe fondul...