sâmbătă, noiembrie 2, 2024

31 octombrie. Ziua internațională a Mării Negre

Ziua internațională a Mării Negre este sărbătorită în fiecare an, la 31 octombrie. Aceasta este data la care, în anul 1996, cele șase țări riverane Mării Negre, respectiv Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina, au semnat Planul Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră, document ce conține cel mai complet set de strategii și măsuri pentru salvarea și reabilitarea Mării Negre, notează site-ul zimn.marenostrum.ro

marea neagra

Demersurile privind această colaborare se conturaseră deja cu câțiva ani mai devreme. Potrivit site-ului www.mae.ro, la 21 aprilie 1992, fusese semnată, la București, de cele șase state, Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării, ratificată de România prin Legea 98/1992. Anexa Convenției cuprinde trei protocoale: unul, privind protecția mediului marin al Mării Negre împotriva poluării din surse de pe uscat; cel de-al doilea, privind cooperarea în combaterea poluării cu petrol și alte substanțe nocive, a mediului marin al Mării Negre, în situații de urgență; iar cel de-al treilea, privind protecția Ziua internațională a Mării Negremediului marin al Mării Negre împotriva poluării prin descărcare.

Atât Convenția cât și Protocoalele sale au intrat în vigoare la 15 ianuarie 1994. Potrivit site-ului www.senat.ro, organismul desemnat cu aplicarea Convenției de la București este Comisia pentru protecția mediului marin al Mării Negre împotriva poluării, care asigură cadrul regional pentru cooperarea în acțiunile de reducere a poluării în Marea Neagră.

În anul 1996, la 31 octombrie, a fost semnat, în cadrul Conferinței Miniștrilor Mediului din țările riverane Mării Negre, desfășurate la Istanbul, la 30-31 octombrie 1996, Planul Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră. Acesta este rezultatul a trei ani de studii, cercetări și consultări, care au confirmat faptul că mediul Mării Negre este puternic afectat. Reziduurile transportate de râurile din 17 țări, pescuitul excesiv și deversările necontrolate de produse petroliere au produs dezechilibre ecologice în Marea Neagră, în ultimii 35 de ani. Planul Strategic de Acțiune promovează colaborarea tuturor țărilor costiere în vederea reducerii impactului poluării asupra ecosistemului marin.

O politică comună a țărilor din jurul Mării Negre, referitoare la protejarea și folosirea resurselor, a fost formulată în Declarația de la Odessa.

Potrivit site-ului www.blacksea-commission.org, miniștrii cu atribuții în protejarea mediului marin al Mării Negrea din cele șase țări, Bulgaria, Georgia, Rusia, România, Turcia și Ucraina, au semnat acest document la 7 aprilie 1993, în Ucraina. Declarația conține un orar rezonabil al acțiunilor care vizează unirea eforturilor tuturor sectoarelor societății pentru conservarea și protecția mediului Mării Negre, dezvoltând și detaliind ideile Convenției de la București, în acord cu deciziile Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, din iunie 1992.

Aceste documente au constituit baza legală pentru demararea Programului Internațional pentru Managementul Mediului și Protecția Mării Negre — Programul de Mediu al Mării Negre (BSEP).

Proiectul BSEP a fost lansat, în 1993, sub egida Autorității de Mediu Internaționale (GEF), cu scopul de a consolida și de a proteja ecosistemul Mării Negre, prin intermediul unor politici și al unui cadru legislativ adecvat pentru lupta împotriva poluării și pentru protejarea biodiversității, se arată pe site-urile www.marinespecies.org și www.grid.unep.ch.

Greta Thunberg în Turcia. Vizită la postul de radio închis după ce s-a discutat despre genocidul armean

Organismul de supraveghere al emisiunilor din Turcia, RTUK, a suspendat Açık Radyo timp de cinci zile în mai pe motiv că ar fi incitat la ură, apoi și-a retras licența în iulie, deși a continuat să transmită până la jumătatea lunii octombrie.

Istanbul: Proteste după ce primarul unui district a fost arestat pentru „terorism”

Rezidenții din Istanbul s-au adunat la Tribunalul Çağlayan, unde primarul a fost adus după ce primarul districtului Esenyurt, Ahmet Özer, din partidul de opoziție, Partidul Popular Republican (CHP) din Turcia, a fost arestat sub acuzația de „apartenere la organizația teroristă armată Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Turcia marchează Ziua Republicii cu mesaje politice de unitate națională pe fondul diviziunilor profunde

Cu toate acestea, unele mesaje au fost total diferite. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a cerut victoria asupra terorismului și reprezentanții opoziției au cerut revenirea la idealurile fondatoare ale republicii sub Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne.

Milioane de oameni deplâng moartea unui rezident din Pennsylvania care a condus o mișcare mondială pentru pace 

Născut în Erzurum, Turcia, în 1941, Gülen a servit ca imam în moscheile locale, dar a devenit unul dintre cei mai influenți lideri islamici din lume. În ultimii săi ani, el a găsit un adăpost în Saylorsburg, Pennsylvania, după ce a fugit din Turcia pe fondul presiunii politice crescânde în 1999.