joi, mai 2, 2024

Acord asupra unei reforme a directivei privind lucrătorii detașați

Miniștrii muncii din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns luni seară la un acord asupra unei reforme a directivei privind lucrătorii detașați, un dosar important pentru Paris care a fost nevoit să cedeze în fața țărilor din Europa Centrală și de Est, relatează AFP. „Aș dori să îmi exprim mulțumirea pentru acordul obținut. Am ajuns la un acord echilibrat”, a declarat comisarul european pentru Afaceri sociale, Marianne Thyssen, la finalul unei reuniuni maraton a celor 28 de miniștri ai muncii la Luxemburg.

Printre miniștrii care s-au opus acestui acord, cei din Polonia, Ungaria, Letonia și Lituania.

Alți trei s-au abținut: Marea Britanie, Irlanda și Croația.

Restul miniștrilor s-au arătat favorabili textului, a precizat Estonia, țara care asigură președinția prin rotație a Uniunii Europene.

După peste 11 ore de discuții, miniștrii muncii din UE au ajuns la un acord privind durata detașării: maxim 12 luni — ceea ce a dorit Franța—, dar cu mențiunea că aceasta poate fi prelungită cu încă șase luni la cererea întreprinderii.

Franța a mai fost nevoită să cedeze în sectorul transportului rutier, un punct deosebit de delicat, pentru că țările din grupul de la Vișegrad (Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia), dar și Spania și Portugalia, erau îngrijorate de consecințele negative ale reformei asupra șoferilor lor.

http://www.lemonde.fr/europe/article/2017/10/23/les-pays-de-l-union-europeenne-trouvent-un-accord-sur-une-reforme-du-travail-detache_5204992_3214.html

Potrivit acordului încheiat luni seară târziu, este prevăzut că se va continua aplicarea fostei directive referitoare la remunerarea lucrătorilor detașați din 1996 (și nu cea revizuită), până la adoptarea unei reforme consacrate special sectorului transportului rutier. http://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/travailleurs-detaches-l-union-europeenne-trouve-un-accord-sur-une-reforme_1954914.html

http://www.leparisien.fr/economie/accord-de-l-ue-sur-une-reforme-du-travail-detache-23-10-2017-7351020.php


 

 

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.