Una din cauzele disputei crescânde dintre Statele Unite și Turcia este o cerere furibundă adresată de președintele Recep Tayyip Erdogan procurorilor americani, pentru eliberarea unui comerciant de aur turco-iranian care urmează să fie judecat pentru spălare de bani și fraudă financiară.
Confruntarea a atins cote severe joia aceasta, când Erdogan a protestat de la Ankara, declarând că omul de afaceri Reza Zarrab a fost folosit drept „martor fals” în cazul anti-corupție. Turcia a provocat neliniști la Washington după arestarea unui oficial american de la consulatul S.U.A. în Turcia, săptămâna trecută; câțiva oficiali americani au bănuit că aceasta ar putea constitui o stratagemă pentru a negocia eliberarea lui Zarrab înainte de începerea procesului la New York pe data stabilită – 27 noiembrie. Oficialii turci și americani intenționează să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a diminua tensiunea diplomatică.
Ce detalii picante ar putea dezvălui Zarrab în instanță?
Un posibil indiciu vine în forma unei notificări din mai 2016, care a fost depusă de către Procurorul General al districtului sudic al statului New York, Preet Bharara. Citând un raport al unui procuror turc din decembrie 2013, din memoriul lui Bharara reiese că dovezile din Turcia „dovedesc existenta unor afaceri murdare pe scară largă: mituirea unor oficiali guvernamentali la nivel de cabinet, precum și a unor ofițeri de rang înalt, fiind implicate sume de zeci de milioane de euro și dolari. Zarrab și alții sunt vinovați de aceste escrocherii, comise pentru a ajuta rețeaua lui Zarrab să facă tranzacții spre beneficiul Iranului” (care, astfel, se sustrage unora dintre sancțiunile impuse de SUA). Bharara a observat că aceste „concluzii sunt coroborate cu e-mailurile obținute prin ancheta FBI-ului”.
Campania inițiată de Erdogan pentru a-l elibera pe Zarrab e un lucru extraordinar. El i-a cerut eliberarea, pe de-o parte, precum și demisia lui Bharara, pe de altă parte – în cadrul unei întâlniri private cu vicepreședintele Joe Biden, pe 21 septembrie 2016 (referitor la care oficialii S.U.A. spun că jumătate din conversația de 90 de minute a fost dedicată lui Zarrab).
Soția lui Erdogan a pledat la fel de insistent în seara aceea în prezenta lui Jill Biden. Ministrul Justiției la momentul respectiv, Bekir Bozdag, l-a vizitat pe Procurorul General Loretta E. Lynch în octombrie, pentru a-i argumenta că acest caz nu ar fi fost „bazat pe nici o dovadă” și că Zarrab ar fi trebuit să fie eliberat.
Erdogan a făcut apel personal la această chestiune în ultimele două convorbiri telefonice ale sale cu președintele Barack Obama, în decembrie și la începutul lunii ianuarie, spun foștii oficiali. „Am presupus că obsesia lui Erdogan era justificată: în cazul în care procesul ar înainta, ar apărea informații care vor afecta familia sa și, în cele din urmă, pe el însuși”, a spus un fost oficial al administraţiei Obama.
Guvernul lui Erdogan deja începuse să cultive o relaţie de prietenie cu echipa lui Donald Trump înainte de alegeri. Michael Flynn, pe atunci lucrând în campania lui Trump, a fost angajat ca reprezentant al intereselor pro-turce.Firma lui a continuat să primească fonduri din Turcia în timpul tranziției prezidențiale. După ce Flynn a demisionat din funcția de consilier pe probleme de securitate națională în februarie, turcii au început să lucreze cu Rudy Giuliani, un consilier al lui Trump.
Cazul este unul toxic pentru Erdogan, deoarece are legătură cu inamicul său detestat, liderul religios turc Fethullah Gulen, care locuiește în Pennsylvania, în auto-exil. Erdogan îi acuză pe adepții lui Gulen de dezvăluirea probelor din 2013 care-l incriminează pe Zarrab. Conform mass-mediei din Turcia, au existat, totodată și acuzații împotriva familiei lui Erdogan. Când Erdogan s-a întâlnit cu Biden acum un an, a susținut că Bharara era un instrument al guleniştilor (o afirmație bizară), potrivit unui fost oficial.
Implicarea lui Giuliani este una dintre multele faţete neobișnuite ale acestui caz. Giuliani l-a contactat pe Bharara pe 24 februarie pentru a-l informa că intenționează să călătorească la Ankara ca reprezentant al lui Zarrab. Trump l-a demis pe Bharara în luna martie; în acel moment, Giuliani a început să exercite presiuni asupra Departamentului de Justiție în vederea semnării „unui acord între Statele Unite și Turcia” spre a servi „intereselor de securitate” americane și a-l ajuta pe Zarrab, a declarat Giuliani într-o audiere în instanță.
În ciuda acestor diverse încercări de stopare a urmăririi penale, cazul a tot evoluat – și chiar s-a extins luna trecută: un fost ministru al cabinetului turc, precum și alți trei cetăţeni proeminenți ai Turciei au fost puşi sub acuzare alături de Zarrab. Pe 11 septembrie, Ministrul Justiției de atunci, Bozdag, a condamnat această desfăşurare a evenimentelor ca fiind o altă „încercare de lovitură de stat”. Erdogan consideră că guleniştii sunt vinovaţi de dezvăluirile din 2013 care-i implică pe cei din cercul său de apropiați, precum și de lovitura de stat militară din iulie 2016.
Erdogan spera că Trump îl va sprijini în încercarea de a-l elibera pe Zarrab. Mai mult, Trump părea inițial să-l simpateze pe liderul turc, invitându-l la Washington pentru întâlnirea din mai.
Însă vizita a fost compromisă atunci când echipa de gărzi de corp a lui Erdogan i-a atacat pe protestatarii din faţa reședinței ambasadorului turc; iar acum libertatea de mișcare a lui Trump în spaţiul politic s-a restrâns din cauza investigațiilor administrației sale.
Unii oficiali americani se tem că Erdogan ar putea folosi detenția pastorului Andrew Brunson, arestat în urmă cu un an (acuzat că simpatiza cu Gulen), precum și arestarea de săptămâna trecută a lui Metin Topuz (angajat de mult timp al consulatului american de la Istanbul, care, conform unui ziar, ar fi avut legături cu un procuror pro-Gulen în 2013) drept mijloc de negociere. Și Erdogan însuși a sugerat luna trecută o „tranzacție”, Brunson fiind o monedă de schimb pentru Gulen.
Turcia este adesea catalogată drept „aliat al NATO”; însă, în spatele acestei expresii se ascund tendințele belicoase și autocratice ale Turciei din ultimul timp. Washingtonul este îngrijorat în ceea ce privește viitorul.
SURSA: Textul este scris de către editorialistul David Ignatius, şi a fost publicat vineri la cotidianul Washington Post.
