România are un potențial uman foarte important, resurse substanțiale de inteligență și creativitate, iar ca națiune trebuie să folosim acest potențial pentru a ne dezvolta și afirma pe plan internațional, susține profesorul universitar Adrian Badea, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, într-un mesaj dat publicității cu prilejul Zilei Mondiale a Educației.
Adrian Badea consideră că politicile educaționale trebuie să facă o prioritate din dezvoltarea educației de calitate, din asigurarea accesului egal la actul de învățământ și din susținerea performanței, precum din crearea condițiilor pentru atragerea în țară a tinerilor plecați la studii în străinătate.
„O resursă de importanță strategică a României o constituie profesorii și cercetătorii, elevii și studenții ei, angrenați în sistemul național de educație și cercetare. Țara noastră are un potențial uman foarte important, resurse substanțiale de inteligență și creativitate, care au nevoie de un cadru favorabil pentru a se manifesta în plenitudinea posibilităților lor. Trebuie să știm, ca națiune, să folosim acest potențial, aș zice, fabulos. Pentru acest termen, pledează rezultatele obținute de elevi și studenți la olimpiadele internaționale și la marile competiții, aprecierea de care se bucură aceștia din partea marilor universități ale lumii. În acest sens, politicile educaționale trebuie să facă o prioritate din dezvoltarea educației de calitate, din asigurarea accesului tuturor, în mod egal, la actul de învățământ, din susținerea performanței pe toate palierele educației și cercetării. Nu în ultimul rând, din crearea de condiții favorabile de studiu și de activitate pentru tinerii eminenți și atragerea înapoi în țară a celor plecați la studii, tentați, cei mai mulți, să nu se mai întoarcă. În opinia mea, orice Proiect de Țară trebuie să fie fundamentat pe Educație”, afirmă Adrian Badea, potrivit unui comunicat de presă al Academiei Oamenilor de Știință.
Academia Oamenilor de Știință din România consideră că Ziua Mondială a Educației, marcată pe 5 octombrie, trebuie să constituie nu numai un prilej de celebrare, ci și un cadru al reflecției naționale la importanța actului educațional în existența individului, a societății și a țării, iar educația românească are nevoie de politici susținute în procesul de reformare și modernizare în termenii celor mai avansate sisteme de învățământ din Europa și din lume.
‘Academia Oamenilor de Știință din România își fundamentează întreaga activitate pe educație și cercetare, contribuind, prin programele și proiectele sale, la progresul țării pe calea științei și a cunoașterii. În același spirit, al recunoașterii statutului de importanță cardinală al educației pentru formarea noilor generații, AOSR dezvoltă programe de educație și cercetare dedicate tinerilor, studenți și elevi, pentru susținerea inteligenței creative, pentru încurajarea originalității și a deschiderii spre inovare’.